Focuri de armă pentru reținerea unor contrabandiști ucraineni

133

Focuri de armă pentru reținerea unor contrabandiști ucraineni

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au descoperit și confiscat peste 2.900 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 35.000 lei, pe care un cetățean ucrainean a încercat să le introducă ilegal în țară. Pentru reținerea persoanelor care au abandonat țigările și nu s-au supus somațiilor, încercând să fugă spre teritoriul statului vecin, polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de armă în plan vertical.

În data de 31.08.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 14.30, lucrătorii noștri au observat pe direcția localității Vicovu de Sus, județul Suceava, trei persoane care transportau mai multe colete voluminoase către interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin.

Drept urmare, lucrătorii noștri au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical, reușindu-se reținerea cetățeanul ucrainean Gheorghe F., în vârstă de 34 ani.

Imediat, au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în urma verificării zonei, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete cu țigări, motiv pentru care acestea, împreună cu cetățeanul ucrainean, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 35.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar cetățeanul ucrainean este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.