Fostul primar de la Saraiu, condamnat pentru fraude cu fonduri europene

11

Fostul primar de la Saraiu, condamnat pentru fraude cu fonduri europene

Vasile Băjan

Fostul primar al comunei cănstănţene Saraiu a fost condamnat. El este acuzat de fraude cu fonduri europene, iar în acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fiica acestuia, Ana Maria Băjan. Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe cei doi la pedepse de 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru fostul primar, respectiv 9 luni de închisoare, tot cu suspendare, în cazul fiicei acestuia, ambele pedepse sub supraveghere. În plus, cei doi vor trebui să efectueze un număr de 60 de zile de muncă neplătită, în folosul comunităţii, la primăria Hârşova sau Cernavodă. Totuşi, sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

De precizat că procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe cei doi, tată şi fiică, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, infracţiuni comise sub forma tentativei. În rechizitoriul întocmit, la data de 15 mai 2013, Ana-Maria Băjan, la instigarea tatălui său, Vasile Băjan, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente în care se atestau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, pentru o suprafață de 127,75 ha teren agricol, pe care nu-l deținea în realitate. Cererea unică pe suprafață nu a fost autorizată la plată de către A.P.I.A. – Centrul Județean Constanța, întrucât existau suspiciuni de fraudă. Odată ce anchetatorii au intrat pe fir, cei doi au fost anchetaţi şi găsiţi vinovaţi, în primă instanţă.

Daniel ALBU