Fotbal: Dusan Uhrin jr (Gaz Metan) – Competiţia începe să fie incorectă; ar trebui să nu retrogradeze nicio echipă

26
Antrenorul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, cehul Dusan Uhrin jr, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Liga I începe să fie incorectă după ce mai multe formaţii sunt afectate de cazurile de infectare cu coronavirus şi susţine că ar trebui să nu retrogradeze nicio echipă.

''Competiţia începe să fie incorectă. Dinamo are foarte multe probleme şi nu cred că e vina lor. Dacă au mulţi jucători cu probleme, nu pot evolua. Din acest motiv, cred că Federaţia ar putea să stabilească alte reguli şi nicio echipă să nu retrogradeze, iar din liga a doua să promoveze mai multe echipe. Să se mai joace două runde şi gata, iar apoi să fie 18 sau 16 echipe'', a spus Uhrin, fost antrenor la Dinamo în acest campionat.

''Nu ştim când va începe sezonul viitor, dar în felul acesta poate s-ar putea lămuri şi acest aspect. Este important să fie făcute cele mai bune lucruri pentru fotbal, jucătorii şi antrenorii să fie în siguranţă, pentru că situaţia nu este bună deloc. Sper să se îmbunătăţească lucrurile, dar până acum nu s-a schimbat nimic'', a subliniat tehnicianul ceh, potrivit paginii de Facebook a clubului.

''Se poate juca, dar fără ca nimeni să retrogradeze. De asemenea, echipele cele mai bine clasate în Liga a doua să promoveze. Sunt multe echipe cu stadioane bune, poate mai bune ca ale unora din prima ligă. Asta e important, în contextul în care suporterii ar putea reveni şi ei pe stadion, să aibă un anumit confort. E clar că avem nevoie de suporteri înapoi în tribune'', a comentat Uhrin jr.

În perspectiva partidei pe care Gaz Metan o va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, pe teren propriu, cu FCSB, în etapa a 9-a din play-off, Dusan Uhrin nu ştie cum va arăta meciul, având în vedere problemele de lot cu care se confruntă.

''Nu ştiu cum va fi meciul cu FCSB, vom folosi jucătorii pe care îi avem la dispoziţie. Sunt fericit că jucătorii mai tineri au început să evolueze mai mult. Etapa trecută au făcut o primă repriză foarte bună, în timp ce în a doua s-au făcut multe greşeli. Vor reveni Marius Constantin şi Nasser Chamed pentru această partidă. În rest, noi ne urmăm calea, ne antrenăm normal. Bineînţeles că vrem să câştigăm meciul, eu vreau să câştig fiecare joc. În precedentele partide am avut ocazii, nu am reuşit să marcăm iar apoi au apărut tot felul de probleme care ne-au forţat să facem schimbări şi apoi am pierdut. Trebuie să fim mai concentraţi la joc pe durata celor 90 de minute'', a afirmat antrenorul echipei din Mediaş.

''Nu ştiu cât de motivaţi vor fi cei de la FCSB, Gigi Becali vrea ca echipa să câştige fiecare meci, asta e sigur, iar noul antrenor vrea să arate că îşi merită locul acolo. Nu cred că vor evolua cu rezervele şi vor lupta pentru a câştiga. Au jucători foarte buni, cu calitate, asta chiar dacă nu ocupă locul pe care şi l-au propus. Sunt bine pregătiţi fizic, una peste alta, formează o echipă foarte bună'', a concluzionat Dusan Uhrin.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)