Fotbal: Florin Prunea – Dinamo nu va primi licenţa dacă nu se găseşte un investitor

25
Managerul general al clubului de fotbal Dinamo, Florin Prunea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea pe care o conduce riscă să nu mai primească licenţa din partea FRF în cazul în care nu se găseşte un investitor dispus să cumpere 51% dintre acţiunile scoase de Ionuţ Negoiţă la vânzare.

"Ce pot să-i asigur pe jucători şi pe toată lumea, că sunt contracte curate, lacrimă, nu cum sunt la alte echipe, cu prime trecute pe regulamente de ordine interioară şi îşi încasează banii doar când vor cei care decid. Nu, la Dinamo este foarte simplu, în momentul de faţă suntem curaţi, lucru dovedit şi de fair play-ul financiar, că nimeni nu se joacă cu el. Dar dacă acest bulgăre pleacă, părerea mea este că Dinamo nu va primi licenţa. Şi ştiţi foarte bine ce înseamnă acest lucru. Nu ascund că am încercat să-l conving pe domnul Negoiţă să nu renunţe, din păcate nu am reuşit. Eu vreau să-i mulţumesc ca dinamovist pentru ce a făcut în aceşti 5 ani. Lumea poate se aşteaptă să punem cheia. Nu, nu o să punem cheia, o să muncim să găsim soluţii. O să fac apel şi la băieţi. Eu îl înţeleg pe domnul Negoiţă, asta e situaţia, trebuie să mergem mai departe, sunt convins că vom găsi soluţii. Documentele sunt clare, neinterpretabile. Nu pot să concep că Dinamo nu va găsi un investitor. Înseamnă că totul se duce de râpă şi nu e în regulă. Fac un apel şi către suporteri, fac un apel să fie alături de echipă, e un moment greu, dificil, dar eu sper să trecem mai departe", a declarat Prunea.

Oficialul FC Dinamo a precizat că jucătorii sunt în acest moment neplătiţi de maximum o lună şi jumătate: "Partea sportivă va fi dificilă, pentru că le-am promis jucătorilor că se vor achita datoriile financiare în cel mai scurt timp. Din păcate nu o să putem să ne ţinem de cuvânt. Eu sper să ne ţinem de cuvânt şi să apară cineva care să vină şi să investească. Partea financiară este una clară, lucrurile sunt simple, avem un club curat. Datorii către jucători sunt mult mai mici decât la alte echipe. Sunt trei cluburi deasupra noastră care au restanţe de 2 luni şi de 3 luni. Nu mai pun la socoteală cluburi care plătesc la 3 luni sau la 5 luni. Datoriile lui Dinamo sunt la vedere, nu am ascuns nimic, la o parte dintre jucători e vorba de un salariu restanţă".

Patronul Ionuţ Negoiţă a dat asigurări că până la finalul acestei săptămâni va achita salariile aferente lunii august.

"Mesajul meu către jucători este să-şi facă datoria de profesionişti. Au restanţe de o lună, alţii o lună şi jumătate la salarii. Nu e nimic anormal până acum, ei trebuie să-şi facă treaba ca şi până acum. Sunt salarii neplătite pe luna august, asta promit eu, că până vineri se vor plăti", a afirmat Negoiţă.

Acţionarul clubului de fotbal FC Dinamo Bucureşti, Ionuţ Negoiţă, afirmă, într-o scrisoare deschisă remiză marţi AGERPRES, că este dispus să cedeze 51% din acţiuni pentru suma simbolică de un leu.

Negoiţă va face acest demers în condiţiile în care cel care vrea clubul va vărsa în conturile grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare suma de 500.000 de euro, necesară pentru acoperirea tuturor datoriilor scadente la zi.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)