Fotbal: Franco Foda (selecţioner Austria) – Trebuie să ne atingem limitele pentru a câştiga meciul cu România

18
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Austriei, Franco Foda, a declarat, marţi, în conferinţa de presă susţinută la Ploieşti, pe Stadionul Ilie Oană, înaintea antrenamentului oficial, că jucătorii săi trebuie să îşi atingă limitele pentru a câştiga partida cu reprezentativa României, programată, miercuri, în Liga Naţiunilor.

"Ne aşteaptă un joc foarte greu, meciul având pentru ambele echipe o miză deosebită. România este un adversar puternic, are un joc foarte bun combinativ şi poziţional, tranziţia este realizată cu aceeaşi calitate. Selecţionerul român a schimbat mulţi jucători, dar nu şi caracteristicile tactice. Va trebui să ne atingem limitele şi să dăm sută la sută pentru a putea câştiga", a afirmat Foda, conform site-ului oficial al FRF.

"La Klagenfurt (n.r. - unde s-a disputat partida tur câştigată de România cu 3-2) am avut destule momente de joc foarte bun în faţa unui adversar care a etalat o defensivă compactă şi, fiind avertizaţi de calităţile românilor, ne-am pregătit în consecinţă", a adăugat tehnicianul.

Franco Foda a comentat şi ultimele două partide ale României, cu Islanda şi Norvegia, ambele pierdute: "În Islanda, într-un meci cu un caracter aparte, manşă unică pentru calificare, România a avut probabil un alt plan tactic spre deosebire de cel de la Klagenfurt, când a prestat un joc ofensiv, bazat pe o defensivă strictă şi pe contraatacuri axate pe calităţile jucătorilor. În Norvegia, românii au avut primele 20 de minute foarte bune, când şi-au creat şi câteva ocazii de gol, dar niciunul dintre aceste meciuri nu a fost câştigat".

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, miercuri, de la ora 21:45, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, selecţionata Austriei, într-o partidă contând pentru Grupa 1, Liga B, a Ligii Naţiunilor.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Ady Ivaşcu)