Fotbal: Ionuț Negoiță – Ministrul Carmen Dan și-a câștigat un rol important în istoria fotbalului dinamovist

177

Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, susține, într-un comunicat de presă, că ministrul de Interne, Carmen Dan, și-a câștigat un rol în istoria fotbalului dinamovist prin deblocarea situației reconstrucției stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

550a7c11-f220-4246-8f88-846348b094ef

El salută Hotărârea de Guvern nr. 616 din 30 august 2017 prin care Stadionul Dinamo este trecut de la societatea ACS FC Dinamo București, aparținând lui Nicolae Badea, la CS Dinamo, clubul MAI, arena putând astfel să fie cedată Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru a fi modernizată în vederea organizării în România a Campionatului European din 2020.

"Vom avea stadion! Alături de toți dinamoviștii, salut cu entuziasm reușita Ministerului de Interne, care a deblocat situația reconstrucției noului stadion din Ștefan cel Mare. Realizarea este cu atât mai mare cu cât, în calitate de susținător activ, implicat în tabăra celor care și-au dorit cu orice preț realizarea noului stadion, știu ce muncă infernală a fost pentru a reuși desțelenirea unei situații absolut anormale. Este cu atât mai lăudabilă reușita doamnei Ministru de Interne, Carmen Dan, cea care a crezut din prima clipă până în ultimul moment că poate câștiga acest război. Și iată că, prin tenacitate, inteligență și curaj, aceasta a reușit! Jos pălăria! Într-o țară în care pare că nimic nu poate învinge forțele trecutului, această victorie este absolut revigorantă. Sunt convins că doamna Ministru Carmen Dan a reușit astfel să-și câștige un rol important și absolut meritat în istoria fotbalului dinamovist", menționează Negoiță în comunicatul publicat, vineri, pe pagina de Facebook a clubului FC Dinamo.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că Stadionul Dinamo a fost trecut prin Hotărârea de Guvern nr. 616 din 30 august 2017, publicată în Monitorul Oficial, de la societatea ACS FC Dinamo București, aparținând lui Nicolae Badea, la CS Dinamo, clubul MAI, arena putând astfel să fie cedată Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru a fi modernizată în vederea organizării în Romania a Campionatului European din 2020.

"În Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 616 din 30 august 2017, pentru trecerea din domeniul privat în domeniul public al statului a unor imobile reprezentând baza sportivă a Clubului Sportiv Dinamo București al Ministerului Afacerilor Interne. Imobilele vizate includ și stadionul central. Hotărârea de Guvern a fost inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și adoptată în ședința de Guvern din data de 30 august 2017. În perspectiva Turneului Final EURO 2020, actul normativ reprezintă o nouă etapă în demersurile întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne pentru crearea condițiilor necesare realizării unei noi arene sportive, distinctă de cea existentă, fără pistă, în acord cu așteptările suporterilor iubitori de fotbal", se arată în comunicatul MAI, publicat pe contul oficial al clubului FC Dinamo.

Ministerul de Interne informează suporterii că prin publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial se începe practic demersul de predare a documentației către CNI. "Prin Hotărârea inițiată de MAI se revine la o situație de normalitate, în care statul, în calitatea sa de proprietar, își exercită dreptul de dispoziție cu scopul de a asigura buna administrare a bunurilor respective. Urmare a acestui ultim pas, putem spune că MAI începe practic procedura de predare a documentației către Compania Națională de Investiții. Ministerul Afacerilor Interne face toate diligențele pentru ca realizarea stadionului modern să se îndeplinească la timp, astfel încât publicul larg și sportivii să beneficieze de condiții adecvate de participare la competiții și de practicare a sportului. Demersul de față are ca obiectiv realizarea interesului public și de importanță națională declarat prin Hotărârea de Guvern 1093/2013", precizează MAI în comunicat.

La 27 februarie, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunța că există riscul ca Stadionul Dinamo să nu intre în planul de modernizare pentru organizarea în România a EURO 2020. El menționa că arena are mai mulți proprietari, printre care ACS FC Dinamo București, societate aparținând fostului acționar majoritar al clubului de fotbal, Nicolae Badea.

Ulterior, reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo București și ACS FC Dinamo București au avut mai multe întâlniri pentru a începe demersurile necesare și legale pentru realizarea, prin Compania Națională de Investiții, a Obiectivului de Investiții ''Complexul Sportiv Dinamo — Stadion Central'', dar aceștia nu au ajuns la niciun acord.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Națională din Capitală. UEFA obligă țările organizatoare să pună la dispoziție alte patru stadioane la standarde internaționale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naționale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid și Dinamo.

AGERPRES (AS-autor: Marius Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruștei)