Fotbal: Vlad Chiricheș – Chiar dacă toată lumea critică selecționerul, cred că noi suntem vinovați

168

Căpitanul echipei naționale de fotbal, Vlad Chiricheș, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că deși toată lumea îl critică pe selecționerul Christoph Daum consideră că el și ceilalți jucători care au evoluat până acum sunt vinovați pentru faptul că România mai are doar șanse infime de calificare la CM 2018.

d2566e2d-1eca-4d7c-9bc6-fbb654aa6533

"Ne reproșăm jocul făcut până acum. Chiar dacă toată lumea critică selecționerul, cred că noi suntem vinovați pentru că nu am avut evoluții extraordinare. Nu am reușit să câștigăm și nu am evoluat la nivelul calităților noastre. La începutul campaniei nimeni nu își dorea să ajungă în situația asta, ci să fim acum pe primele două locuri ale grupei. Nu am avut o campanie reușită. Nici măcar bună nu putem să spunem că a fost această campanie. Dar acum ne gândim la meciurile care vor urma", a spus Chiricheș.

Referitor la meciul cu Armenia de vineri, Chiricheș a menționat că știe slăbiciunile adversarilor. "Cred că Armenia are câțiva jucători buni. Cunoaștem însă slăbiciunile adversarilor și sperăm că vom reuși să facem un joc bun care să ne aducă victoria. Cred că ei vor sta în jumătatea proprie, se vor apăra și vor încerca să joace pe contraatac. Acum urmează două meciuri importante pentru moralul nostru. Sunt două partide pe care trebuie să le câștigăm. Ne dorim să terminăm campania asta cu un joc bun și cu victorii", a adăugat fundașul primei reprezentative.

Echipa națională a României se află în aceste zile în cantonament la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia unde se pregătește pentru meciurile cu Armenia și Muntenegru din preliminariile Cupei Mondiale 2018 din Rusia. România întâlnește Armenia, vineri, 1 septembrie, de la ora 21,45, pe Arena Națională. Cea de-a doua partidă, cu Muntenegru, este programată în deplasare, la Podgorica, în 4 septembrie, tot de la ora 21,45.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruștei)

Citiți și:

Fotbal: Daum — Cu Armenia trebuie să controlăm jocul, să dominăm și să marcăm