FOTO: Deschiderea festivă a Zilelor Sângeorzene

133

În data de 20 aprilie, de la ora 15:45, în a treia zi de evenimente, a avut loc deschiderea festivă a Zilelor Sângeorzene. Momentul a fost precedat de o defilare a trupelor de dans popular în frunte cu o fanfară și s-a încheiat cu depunerea tradițională de coroane la statuia Sfântul Gheorghe.

A fost o zi însorită, înflorită, plină de miresme specifice unui târg de sărbătoare. Vremea de astăzi se anunță a fi chiar și mai călduroasă, iar duminică ne va însoți același noroc.

Trei zile de dans și veselie

„Este cea de-a 24-a ediție a zilelor comunei și a 9-a ediție când organizăm în aer liber Zilele Sângeorzene. Avem musafiri care au sosit din mai multe localități, localitățile noastre înfrățite din Ungaria, din Slovacia. Avem aici peste 60 de corturi sosite din diverse localități din Transilvania, de la Oradea până în Miercurea Ciuc, și până la Odorhei. A 24-a ediție sper să fie una cu succes, mă bucur că avem flori atât de frumoase în comuna Sângeorgiu de Mureș. Vă invit să participați cu toții la cele 3-4 zile câte au mai rămas, la evenimentele care vor avea loc în curtea școlii, activități culturale, dansuri populare românești, maghiare și romanes.” a transmis publicului larg primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sándor-Szabolcs Sófalvi.

Scurtul său discurs a fost încheiat cu un moment colorat în care copiii aparținând celor trei etnii predominante din comună au eliberat baloane pe cer.

În aceeași seară a avut loc concertul Andreei Bălan și cel al lui Péter Szabó Szilvia. Astăzi sângeorzenii au posibilitatea de a-i vedea pe Dolly Roll și formația Holograf de la ora 21:00, iar duminică va fi o zi dedicată în întregime copiilor cu concerte special pregătite pentru aceștia.

Standurile și evenimentele special concepute pentru multe gusturi vă așteaptă și zilele următoare. Puteți vedea întregul program la noi pe site aici.

Zilele Sângeorzene se vor încheia miercuri, 25 aprilie, la ora 13:00 cu Festivitatea de premiere a concursului județean de creativitate literară „Emoțiile Primăverii” care va avea loc în Biblioteca Școlii Gimnaziale „Sfântu-Gheorghe”.

Text și foto: Elena POLEARUȘ

Post-ul FOTO: Deschiderea festivă a Zilelor Sângeorzene apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.