GCS: Încă 23 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit; în total – 1.612

22
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunţă că în ultimele 24 de ore au mai murit în România 23 de persoane (14 bărbaţi şi 9 femei) din cauza noului coronavirus.

Pacienţii erau internaţi în spitale din Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Bucureşti, Mureş, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vrancea.

Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49, un deces la categoria de vârstă 50-59 ani, nouă între 60 şi 69 ani, patru decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi şase la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Până duminică, 1.612 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)