George Scripcaru, achitat de Înalta Curte în dosarul „Termoficarea”

136

Fostul primar al municipiului Braşov, George Scripcaru, a fost achitat definitiv luni, 4 iulie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Termoficarea”, în care a fost trimis în judecată de DNA în 2016 pentru luare de mită şi abuz în serviciu, relatează Agerpres

Scripcaru şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar primiseră o soluţie de achitare şi la instanţa de fond (Curtea de Apel Braşov) în aprilie 2020, decizie menţinută luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea apelului DNA.

Scripcaru a fost acuzat de DNA că a primit de la reprezentanții unei firme, sub formă de mită,  materialele electorale pentru alegerile locale din anul 2012 (câteva mii de tricouri, şepci, pixuri, autocolante etc. şi pachete cu alimente pentru a fi date alegătorilor) în valoare de 400.000 lei pentru atribuirea unui contract pentru lucrări la rețeaua de termoficare, în valoare de 6,13 milioane lei.

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Articolul George Scripcaru, achitat de Înalta Curte în dosarul „Termoficarea” apare prima dată în Main News.

Source: New feed