Grila de impozitare pentru clădiri a fost majorată la 50% / Proiectul merge la Camera Deputaților

83

Plenul Senatul a votat, miercuri, OG 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%, dar marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 – 0,2. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale a fost votat cu 67 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi o abţinere. Senatul este primă Cameră sesizată, proiectul mergând la Camera Deputaţilor pentru votul final.

Senatorii au menţinut textul din Codul Fiscal în privinţa cotelor de impozitare, care sunt cuprinse intre 0,08 şi 0,2% însă au modificat valoarea impozabilă a imobilelor, care se va calcula în funcţie de materialele din care sunt construite.

Astfel, pentru clădirile rezidenţiale şi cele anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote cuprinse intre 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii.

Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.

La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Senatorii USR şi AUR au votat împotriva proiectului de lege.

Proiectul merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Grila de impozitare pentru clădiri a fost majorată la 50% / Proiectul merge la Camera Deputaților apare prima dată în Main News.

Source: New feed