Halep trece de Azarenka cu 6-3, 6-1 si se califica in optimi la Wimbledon

13

Simona Halep s-a calificat in optimile de finala de la Wimbledon dupa o victorie categorica obtinuta in fata Victoriei Azarenka.

Sportiva noastra s-a impus in doua seturi, scor 6-3, 6-1, la capatul a o ora si 7 minute de joc!

Partida dintre cele doua foste lidere ale clasamentului feminin se anunta una spectaculoasa si echilibrata, iar inceputul de meci chiar asa a parut.

Azarenka a facut prima breakul si s-a desprins la 3-1, insa Halep a revenit imediat cu rebreak, dupa care a castigat alte patru game-uri consecutiv si s-a impus in primul set mai usor decat se astepta.

Actul secund a fost inca si mai clar, Azarenka reusind sa opuna rezistenta doar la inceput. Si-a facut serviciul in game-ul doi, s-a luptat bine in cel de-al treilea, insa dupa ce l-a pierdut a cedat complet.

Halep nu s-a relaxat, ci a continuat sa preseze si sa profite de toate greselile adversarei, impunandu-se dupa ceva mai mult de o ora de joc.

Mai departe, in optimile de finala romanca va da peste invingatoarea duelului dintre Polona Hercog si surpriza Cori Gauff (15 ani).

ziare.com