Harghita: 690 de fete vor fi vaccinate anti-HPV, adică 10% din totalul posibilelor beneficiare

21
Un număr de 690 de fete, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, vor fi vaccinate anti-HPV în Harghita, după ce părinţii lor au solicitat acest lucru, numărul reprezentând aproximativ 10% din totalul posibilelor beneficiare, arată datele furnizate de şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, Tar Gyongyi.

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătăţii a trimis în Harghita numărul de doze solicitat de părinţii în 2017 şi 2018, atunci când Ministerul Sănătăţii a cerut completarea unor formulare la medicii de familie.

Dr. Tar Gyongyi spune că în respectiva perioadă nu s-a primit vaccin, dar acum dozele au sosit şi au fost distribuite medicilor de familie.

"Am primi cele 690 de doze pentru cei care au depus formularele în 2017 şi 2018, deci pentru 10% din totalul posibililor beneficiari. Din păcate, arată şi nivelul nostru de conştiinţă şi de educaţie sanitară, pentru că, dacă ne uităm la partea de screening de col uterin, la fel, avem o prezentare sub aşteptări şi sub nivelul pe care îl presupune situaţia României în statisticile de cancere de col uterin, unde suntem codaşi. Vaccinul a fost trimis la medicii de familie, ei vaccinează fetele şi între timp colectează chestionarele pentru anul 2020. Eu sper că acesta a fost un început şi promisiunile de la minister sunt că şi pentru 2019, dacă au existat persoane care au depus cereri, vor fi satisfăcute", a declarat presei şefa DSP Harghita.

Aceasta a încurajat medicii de familie să sune părinţii copiilor care beneficiază de gratuitate în cadrul acestui program şi să-i convingă să depună formularele la DSP.

"Eu încurajez medicii de familie să nu considere o muncă în zadar, să sune la părinţii copiilor care beneficiază de gratuitate în cadrul acestui program şi să-i convingă să vină să completeze formulare şi să le depună la noi. M-am întâlnit recent cu medici de familie din Harghita, din sate care nu ştiau de acest program, deşi eu am vorbit mult în presă despre el, la radio, am trimis e-mailuri repetate, pentru toţi, dar probabil că nu citesc cu atenţie, încă nu există din partea unor medici de familie, nu s-au conectat la noul tip de informare şi de propagare a informaţiilor. Ei nu ştiau că programul a repornit", a precizat dr. Tar.

Ea a subliniat că efectul vaccinării anti-HPV nu este unul imediat, dar că în timp va scădea mortalitatea prin cancer de col uterin.

"Vaccinarea nu-şi are efectul imediat vizibil, pentru că această vaccinare previne îmbolnăviri posibile peste 20-30 de ani, adică reduce mortalitatea prin cancer de col uterin. Poate nu se vede foarte evident legătura, dar peste 20-30 de ani vom vedea în statistici cu siguranţă, pentru că în ţările în care se vaccinează de mai mulţi ani e evident că a scăzut mortalitatea prin cancer de col uterin. (...) În ţările occidentale din Europa de Vest, dar şi în SUA se vaccinează şi băieţii, înainte de a-şi începe viaţa sexuală, pentru că ei sunt la fel purtători, ei propagă infecţia. Şi au fost multe discuţii legate cu privire la vârsta fragedă la care începe. Nu trebuie să uităm că trebuie timp pentru administrarea celor trei doze şi până la formarea nivelului de anticorpi care protejează şi când ne uităm, calculăm, vaccinarea nici nu este atât de precoce. Unele mame s-au revoltat, că la 11 ani fata lor nu îşi începe viaţa sexuală. Nu spune nimeni, unele da, pentru că vedem şi naşteri la 11-12 ani, din păcate, altele nu. Dar, ca o măsură de sănătate publică să aibă efect, trebuie să o aplici din timp", a explicat şefa DSP Harghita.

Medicul a vorbit şi de programul de vaccinare anti-HPV din 2008, care ar fi fost "un pas de lăudat în istoria medicală a României", dar care "a ajuns să fie compromis, amestecându-se cu campania electorală de atunci".

Şefa DSP a mai arătat că prevalenţa cancerului de col uterin este în creştere, iar programul naţional de vaccinare gratuită anti-HPV este bine-venit.

Datele statistice arată că în Harghita, în anul 2012, se înregistrau 352 de cazuri de cancer de col uterin, iar în 2019 numărul a ajuns la 486. AGERPRES (A-AS-autor: Gina Ştefan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)