Hunedoara: Protestul energeticienilor de la termocentrala Mintia se judecă în instanţă

19
Administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a solicitat Tribunalului Hunedoara să declare ilegal protestul angajaţilor de la termocentrala Mintia, cauza aflându-se luni pe rolul instanţei, sentinţa fiind rămasă în pronunţare.

"Administraţia CEH a dat în judecată Sindicatul Solidaritatea Hunedoara şi a solicitat instanţei să declare greva ilegală. Din punctul nostru de vedere, avem de-a face cu un protest al unui grup de salariaţi. Am depus la termenul de luni concluziile la dosar, iar hotărârea a rămas în pronunţare", a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindical Cristian Iştoc.

Pe de altă parte, unul dintre cei patru grevişti ai foamei de la termocentrala Mintia a fost convins să renunţe luni la această formă de protest din cauza stării sale de sănătate, în contextul în care liderii de sindicat susţin ca toţi colegii lor să facă un gest similar.

"Mai sunt trei oameni în greva foamei. Sperăm să-i determinăm să renunţe la această formă extremă de protest. I-am rugat şi pe colegii lor de muncă să le spună acest lucru. Nu merită să-şi pună sănătatea în pericol", a completat Iştoc.

Termocentrala Mintia a fost oprită în urmă cu nouă zile deoarece nu mai avea cărbune în depozite, după care luni, 7 septembrie, angajaţii unităţii au declanşat un conflict spontan, iar joi, 10 septembrie, patru persoane intrat în greva foamei.

Salariaţii termocentralei Mintia solicită plata unor drepturi băneşti neachitate de şase luni, între care se numără tichetele de masă, deconturile de navetă şi ajutoarele de căldură. Valoarea cumulată a acestora este cuprinsă între 3.500 şi 5.500 de lei pentru un angajat.

Termocentrala Mintia numără circa 700 de angajaţi şi face parte, alături de minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni, Vulcan şi termocentrala Paroşeni, din Complexul Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvenţă. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)