Igor Dodon, după ce a fost reținut: Nu e prima dată când am devenit ţinta unei justiţii regizate şi dirijate politic

56

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, reținut marți fiind acuzat de îmbogățire ilicită și trădare, a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că nu este prima oară când a devenit „ţinta unei justiţii regizate şi dirijate politic”.

„Nu e prima dată când am devenit ținta unei justiții regizate și dirijate politic. În ultimii ani au fost multe atacuri și am trecut prin diferite campanii de calomniere și de acuzații nefondate. Totuși, niciodată nu s-a procedat într-un mod atât de vădit denigrator ca azi, când anchetatorii au organizat scurgeri selective ale unor imagini sau pur și simplu au manipulat abil cu diferite date, cu scopul de a crea anumite reacții negative la public. Îmi pare rău că s-a procedat în așa mod. Până și în politică trebuie să existe omenie și e grav dacă această omenie a fost sacrificată de dragul unor răfuieli personale cu un lider al opoziției”, se arată în postarea din mediul online.

Dodon a dat asigurări că are explicațiile și justificările necesare „pentru fiecare element care prezintă interesul procurorilor”, astfel încât să fie înlăturată orice suspiciune sau bănuială de corupție și ilegalitate.

„Acesta e un dosar politic cusut cu ață galbenă. Și sunt sigur că o judecată corectă și necontrolată politic îmi va da dreptate. Eu înțeleg foarte bine graba cu care guvernarea a decis să mă ancheteze și să mă rețină”, a adăugat acesta.

Apoi, el s-a referit la actualul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Sandu, care „nu pot deloc gestiona situația economică și socială din țară”, în opinia lui Dodon.

„Totul se scumpește, totul se dărâmă, tinerii continuă să emigreze, popularitatea guvernării iarăși a început să scadă, iar partenerii externi le cer să facă cedări serioase privind suveranitatea țării și privind securitatea economică. Totodată, cetățenii se arată tot mai indignați de aceste crize în lanț, ei nu vor ca Moldova să fie parte a conflictului militar și sunt gata să iasă la proteste masive, pentru a cere încetarea acestor „vremuri nebune” și pentru a cere revenirea la normalitate.

În aceste condiții, aflată în impas, guvernarea a procedat așa cum proceda regimul lui Plahotniuc – a identificat principala forță a opoziției, principalul lider cu credibilitate politică și au lovit cu toată forța, prin abuz al justiției, prin hărțuire, prin plasare în arest și prin denigrare mediatică. Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme”, a adăugat acesta.

Ifor Dodon mai susține că „acest show cu mascați” are scopul de a distrage atenția cetățenilor „de la criza în agricultură, de la prețuri și tarifuri înalte, de la sărăcie și de la incompetența și iresponsabilitatea guvernării PAS”.

Fostul lider de stat a mai completat că „va rezista” și că „Moldova are viitor”. „Noi în această luptă vom avea Victoria de partea noastră”, a subliniat el.

În fine, el a precizat că mesajul de pe Facebook a fost transmis prin intermediul avocaților săi.

Context

Procurorii anticorupţie din Republica Moldova a anunțat, marţi după amiază, că fostul preşedinte Igor Dodon şi încă o persoană au fost reţinuţi pentru 72 ore, în timpul percheziţiilor fiind descoperite sume mari de bani şi documente, iar cumnatul lui Dodon a încercat să distrugă unele probe, prin înghiţire.

Dodon şi apropiaţii săi ar fi beneficiat de vacanţe, prin intermediul firmelor turistice din Federaţia Rusă, în valoare de circa 4 milioane de ruble ruseşti. Printre infracţiunile care fac obiectul anchetei se numără şi trădarea de patrie.

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Articolul Igor Dodon, după ce a fost reținut: Nu e prima dată când am devenit ţinta unei justiţii regizate şi dirijate politic apare prima dată în Main News.

Source: New feed