India: Imobil prăbușit în Mumbai – bilanțul crește la trei morți și s-ar putea agrava

203

India: Imobil prăbușit în Mumbai - bilanțul crește la trei morți și s-ar putea agrava

Bilanțul victimelor în urma prăbușirii unui imobil joi dimineața în Mumbai, capitala economică a Indiei, a crescut la trei morți, iar bilanțul s-ar putea agrava, potrivit autorităților, care afirmă că zeci de persoane se află în continuare sub dărâmături, relatează AFP.

Incidentul a avut loc într-o zonă comercială, dens populată, din centrul metropolei indiene la ora locală 08:40 (03:10 GMT).

Echipele de salvare continuă să caute eventuali supraviețuitori sub dărâmăturile clădirii, în condițiile în care autoritățile apreciază că în momentul prăbușirii în imobil se aflau în jur de 40 de persoane, potrivit AFP.

"Trei persoane au decedat și alte 13 rănite au fost extrase de sub ruine", a indicat Tanaji Kamble, un purtător de cuvânt al municipalității Mumbai, exprimându-și temerea că bilanțul morților s-ar putea agrava în orele următoare.

Agenția de presă France Presse relatase anterior că echipele de salvare caută să recupereze în jur de 40 de persoane prinse sub dărâmăturile clădirii prăbușite.

Clădirea cu patru etaje, situată într-o zonă comercială din centrul acestei metropole indiene, s-a prăbușit joi dimineața la ora locală 08:40 (03:10 GMT).

"Estimăm că în jur de 40 de persoane sunt prinse sub dărâmături și o echipă de 43 de persoane efectuează operațiuni de salvare", a indicat pentru AFP un responsabil al unității de gestionare a dezastrelor.