Individul care a vrut să vândă DROGURI unui agent sub acoperire din Constanța, CONDAMNAT

142

Individul care a vrut să vândă DROGURI unui agent sub acoperire din Constanța, CONDAMNAT

a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru trafic de droguri. Decizia nu este definitivă, individul fiind menținut în arest. "Dispune confiscarea specială a cantităţii de 516 comprimate care conţin ca ca substanţă activă 3,4-methylenedioxymetamfetamine (MDMA) rămasă după întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică", potrivit minutei judecătorești. Amintim că, în baza unor informații, oamenii legii din cadrul BCCO, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au organizat un flagrant la malul mării. De fapt, individul în cauză, fiind vorba despre Gabi Nicolae Şchiaua, din Brăila, era filat de mai multă vreme, el fiind cunoscut ca traficant de droguri, inclusiv în Constanța. Astfel, a fost "ademenit" la malul mării, un agent sub acoperire dându-se drept client. La data de 16 mai a fost prins în flagrant, în timp ce se pregătea să comercializeze ecstasy. A fost condus la audieri, reținut pentru 24 de ore și propus spre arestare. La data de 17 mai, magistrații Tribunalului Constanța au decis să fie băgat după gratii pentru 30 de zile.

L.C.