Individul care ar fi agresat o copilă, după gratii!

178

Individul care ar fi agresat o copilă, după gratii!

Ion Lucian Stoian a fost trimis în judecată pe 28.07.2017, pentru viol. La data de 29.08.2017, magistrații au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat. Decizia nu este definitivă. Amintim că, urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de viol, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, l-au identificat pe Ion-Lucian Stoian, în vârstă de 25 de ani, din Constanța, bănuit de comiterea faptei. Astfel, în perioada iulie 2016 – mai 2017, bărbatul în cauză ar fi întreținut raporturi sexuale normale și orale cu o minoră în vârstă de 10 ani, în urma unor constrângeri verbale. Copila era vecina sa, în cartierul CET.

Liliana CHIRU