Întâlnire decisivă Orban şi Barna, pentru alianţă la locale, în Capitală. PNL renunţă la Sectorul 2 şi schimbă candidatul la Sectorul 5. PMP, lăsat pe dinafară

17

Liderii PNL şi USR, Ludovic Orban şi Dan Barna urmează să discute, miercuri, pentru finalizarea negocierilor privind candidaturi comune la primăriile de sector din Capitală.

În ultimele zile au avut mai multe discuţii, iar surse liberale spun că cele două partide sunt pe punctul de a ajunge la un consens.

Liberalii au anunţat deja că îşi vor valida candidaturile sâmbătă, în Biroul Politic Naţional, astfel că discuţiile cu cei de la USR-PLUS trebuie să se concretizeze până la sfârşitul acestei săptămâni.

Cu o alianţă pe dreapta, spun cele două partide, sunt şanse mari să câştige, pe lângă Primăria Capitalei, prin Nicuşor Dan, şi Sectorul 1, cu Clotilde Armand, Sectorul 2, cu Radu Mihaiu şi Sectorul 6, cu Ciprian Ciucu.

Un eşec al coalizării voturilor pe dreapta ar însemna însă riscul ca PSD să câştige toate sectoarele Capitalei.

Ce concesii ar face PNL pentru sectoarele Capitalei

PNL ar fi dispus, potrivit surselor, să renunţe la candidatura lui Dan Cristian Popescu, actual viceprimar la Sectorul 2 şi să lase locul celor de la USR, deşi, în interiorul partidului, această decizie a provocat nemulţumiri mari.

De la USR, în Sectorul 2 îşi face deja precampanie Radu Mihaiu.

Şansele ca dreapta să câştige Sectorul 2 cresc doar în condiţiile unei alianţe. În caz contrar, nici PNL şi nici USR-PLUS nu au puterea, singuri, de a câştiga acest sector.

Asta în condiţiile în care Sectoarele 3 şi 4 sunt greu de câştigat, ţinând cont că actualii primari, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă au peste 50% şanse să ia un nou mandat.

În urma negocierilor, PNL renunţă şi la intenţia de a-l nominaliza candidat, la Sectorul 5, pe Dan Croitoru, contestat de cei de la USR.

În cursa electorală au urma să intre preşedintele filialei, Cristian Băcanu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Fără PMP în alianţă cere USR. Liberalii nu cred că Băsescu va intra în cursa electorală

O decizie urmează să se ia în privinţa cooptării PMP în alianţa de dreapta. USR-PLUS respinge acest lucru.

Surse din PMP au precizat, pentru Libertatea, că în toată această perioadă de discuţii nu au fost invitaţi la masa negocierilor.

Cu toate acestea, o intrare a lui Traian Băsescu în cursa pentru Primăria Capitalei ar încurca planurile candidatului comun Nicuşor Dan.

Liberalii spun, neoficial, că Traian Băsescu nu va candida la locale.

Europarlamentarul Traian Băsescu a reiterat, marţi seară, că este pregătit să îşi asume o candidatură.

“Dacă alianța de dreapta înseamnă doar PNL și USR, nu voi lăsa partidul să rămână în derivă. Noi am fost cei care au inițiat ideea ca Nicușor Dan să fie candidat unic pentru dreapta. Acum aflăm că PMP nu e bine-venit. Foarte bine, PMP nu e partid de milogi. Ne vom juca șansa”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24.