Ioana Mihăilă: L-am întrebat pe Vlad Voiculescu dacă voi supravieţui; a răspuns că speră că da

14
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că l-a întrebat pe fostul titular al portofoliului, Vlad Voiculescu, dacă va "supravieţui", iar acesta a răspuns că speră că da.

"L-am întrebat dacă crede că voi supravieţui. (Mi-a răspuns - n.r.) că speră că da", a spus Mihăilă, întrebată dacă, după ce a fost nominalizată în funcţia de ministru al Sănătăţii, s-a sfătuit cu fostul ministru Vlad Voiculescu, cu care a lucrat în calitate de secretar de stat.

Ea a precizat că se aşteaptă să comunice bine cu premierul Florin Cîţu.

"Am venit aici să fac treabă şi am lucrat bine şi cu domnul Vlad Voiculescu şi mă aştept să lucrez bine şi cu domnul Florin Cîţu, aşa că mă aştept să comunicăm bine atâta vreme cât amândoi ne orientăm spre aceleaşi obiective, obiectivele de reformă", a susţinut Ioana Mihăilă în cadrul unei conferinţe de presă.

Ioana Mihăilă a precizat că echipa sa este în curs de formare şi consolidare.

"O mare parte din medicii care au ajutat-o pe doamna dr. Moldovan (fost secretar de stat - n.r.) va rămâne alături de noi. Şi mă aştept ca prin ajutorul şi sprijinul lor să nu existe fracturi în gestionarea crizei COVID. (...) Multe proiecte au început deja în mandatul lui Vlad Voiculescu. Le voi continua fără ezitare. USR PLUS a primit votul cetăţenilor pentru că a prezentat un program de guvernare care include reforme şi transparenţă. Voi face totul pentru ca mandatul meu să fie ghidat de aceste valori", a adăugat Mihăilă.

Întrebată dacă Vlad Voiculescu va fi consilierul său, Mihăilă a răspuns: "Echipa se formează în acest moment. Dar nu pot să spun că voi şterge cu buretele aspiraţiile comune pe care le-am avut cu Vlad Voiculescu. Dar perioada care urmează este cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătăţii, iar mandatul este al meu". AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi  şi:

 

Coronavirus/Mihăilă: Vom transmite Guvernului o OUG care să faciliteze vaccinarea la medicul de familie

 

Priorităţile noului ministru al Sănătăţii: Atragerea de fonduri europene, accesul la servicii medicale de bază, reforma managementului

 

Mihăilă: Voi accelera prezentarea din oficiu a datelor publice relevante şi voi încuraja elementele de reformă

 

Ministrul Ioana Mihăilă: Avem în plan o reorganizare şi o eficientizare în Ministerul Sănătăţii şi în DSP-uri