Iohannis a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea discursului antisemit la o întrevedere cu preşedintele executiv al American Jewish Committee

152
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întrevedere cu preşedintele executiv al American Jewish Committee (AJC), David Harris, în marja celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prilej cu care a subliniat îngrijorarea României faţă de creşterea discursului antisemit în contextul crizei sanitare, mai ales în mediul online, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a reiterat condamnarea fermă de către România a acestor evoluţii, subliniind eforturile recente în materie întreprinse de ţara noastră, concretizate în adoptarea, în luna mai a acestui an, a "Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură".

 

Sursa foto: (c) www.presidency.ro

Cu prilejul întâlnirii de la New York au fost abordate, de asemenea, teme de interes comun referitoare la relaţiile bilaterale româno-americane, relaţiile România-Israel, evoluţiile din Orientul Mijlociu, relaţiile Israel-Uniunea Europeană, priorităţile de agendă România-Statele Unite ale Americii, angajamentul României faţă de combaterea antisemitismului, păstrarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului.

Potrivit sursei citate, Iohannis a salutat "intensitatea şi substanţa" cooperării bilaterale România-SUA în cadrul Parteneriatului Strategic, în toate dimensiunile sale, respectiv a dialogului cu caracter strategic dintre România şi Israel, salutând activitatea AJC în sprijinul valorilor democratice fundamentale.

În context, Klaus Iohannis a reafirmat "angajamentul constant" al României în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi sancţionarea oricărei forme de manifestare a antisemitismului, precum şi condamnarea negării şi distorsionării Holocaustului. AGERPRES / (AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) www.presidency.ro 

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: Accesul echitabil la vaccinuri, terapii şi diagnostice - cea mai bună modalitate de a ne garanta siguranţa

 

Preşedintele Iohannis a discutat cu secretarul general al OIF despre colaborarea în domeniile educaţiei şi cercetării

 

Iohannis: Colaborarea internaţională este esenţială în combaterea schimbărilor climatice şi a pierderii biodiversităţii