Isabel Allende, recompensată cu Premiul Liber 2020 pentru cea mai bună autoare hispano-americană

26
Scriitoarea şi jurnalista chiliană Isabel Allende a fost recompensată marţi cu Premiul Liber pe anul 2020 pentru cea mai bună autoare hispano-americană, care este acordat de Federaţia Editorilor din Spania - FGEE, relatează EFE.

Cu acest premiu, editorii spanioli aduc un omagiu "traiectoriei sale literare extinse şi efortului său de a ajunge la cititorii din întreaga lume prin diferite genuri, de la autobiografie şi până la ficţiune şi în care include descrierea unor evenimente istorice importante", se arată în comunicatul publicat marţi. Cu peste 74 de milioane de cărţi vândute şi aclamată de criticii literari, Isabel Allende este una dintre cele mai citite autoare din lume, iar 24 dintre titlurile sale au fost traduse în peste 42 de limbi.

Recunoaşterea mondială a venit în 1982, când Isabel Allende a publicat primul său roman, "La Casa de los Espíritus" ("Casa spiritelor"), care începe cu o scrisoare de rememorare a copilăriei, adresată bunicului ei muribund. De atunci, scriitoarea chiliană a atras cititori tot mai numeroşi odată cu publicarea unor cărţi precum "De amor y de sombra" ("Despre dragoste şi umbră"), "Eva Luna", "Hija de la fortuna" ("Fiica norocolui"), "Paula", "El amante japonés" ("Amantul japonez"), "Más allá del invierno" ("Dincolo de iarnă") şi, cea mai recentă, "Largo pétalo de mar" ("O lungă petală de mare").

Fiică a diplomatului chilian Tomás Allende, verişor al lui Salvador Allende - preşedinte al Republicii Chile între 1970-1973 - şi al lui Francisca Llona Barros, Isabel Allende s-a născut la Lima în 1942. După călătorii şi studii în Bolivia, Beirut şi Europa, Isabel Allende s-a întors în Chile, unde şi-a construit o carieră de succes ca jurnalistă şi realizatoare TV.

Viaţa ei s-a schimbat radical în 1973, când în Chile a avut loc o lovitură de stat organizată de generalul Pinochet, care a instaurat dictatura. Scriitoarea s-a implicat într-un grup care oferea sprijin victimelor regimului opresiv, dar pentru că activitatea devenise prea riscantă, a fost nevoită să fugă din ţară şi să se refugieze în Venezuela. În anii 1990, s-a stabilit în Statele Unite şi a primit cetăţenia americană în 1993.

Isabel Allende deţine peste 15 doctorate onorifice internaţionale, inclusiv unul din partea Universităţii Harvard (Boston). A fost recompensată cu Premiul Naţional pentru Literatură din Chile (2010) şi cu Honor and Lifetime Achievement Award Lifetime, acordat de Pen American Center (2016), printre multe altele.

În 2014, preşedintele de atunci al Statelor Unite, Barack Obama, i-a acordat Medalia Prezidenţială a Libertăţii iar în 2018 a primit Medalia de Onoare a prestigiosului premiu National Book Award. Pe lângă cariera de scriitoare, Isabel Allende desfăşoară o amplă activitate în domeniul drepturilor omului. În 1996, a înfiinţat Fundaţia Isabel Allende cu scopul de a sprijini femeile şi copiii din întreaga lume, oferindu-le şansa de a beneficia de justiţie economică şi socială.

Decernarea premiului va avea loc în data de 27 octombrie la Arts Santa Mónica, din Barcelona, în cadrul activităţilor Liber 2020. Gala de anul acesta, din cauza crizei sanitare generate de pandemia de coronavirus, se va desfăşura în mod virtual. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)