Jurowski salută prezența în Festivalul Enescu a muzicii secolului XXI; zece zile de concerte la Sala Radio

250

Directorul artistic al Festivalului Internațional "George Enescu", Vladimir Jurowski, a salutat, sâmbătă, includerea în programul manifestării a unor lucrări aparținând unor compozitori contemporani prezentate în cadrul seriei "Muzica Secolului XXI".

729b636c-45fe-45b0-ab82-194905cd7598

"Am fost foarte bucuros să dau o mână de ajutor organizatorilor festivalului, în principal pe muzica contemporană, muzica secolului XXI, prin urmare avem acum Forumul internațional al compozitorilor și prezența unor compozitori contemporani, români și de peste hotare, în programul festivalului. Sper că vom avea mai multe astfel de mărturii și în ediția 2019", a spus Jurowski la conferința de presă dedicată începerii evenimentului.

La rândul său, directorul executiv al festivalului, Mihai Constantinescu, a remarcat contribuția celebrului dirijor la includerea acestei serii în programul manifestării.

"Așteptăm foarte mulți tineri pentru acea serie specială pe care Vladimir Jurowski a introdus-o pentru prima dată în acest festival — 'Muzica Secolului XXI'. Compozitori de marcă, cântați pe cele mai mari scene ale lumii, vor fi cântați în această ediție de orchestre românești, împreună cu dirijori și soliști străini. Această combinație este una deosebit de bună pentru muzica românească pentru că și orchestrele din țară vor avea posibilitatea, oferită de festival, de a prezenta lucrări moderne, de toate genurile: de la muzică de avangardă, muzică de film, electronică, simfonii, suite ș.a.m.d. Și îmi pare foarte bune și le mulțumesc orchestrelor din țară care au venit în întâmpinarea noastră și au acceptat să facă aceste lucrări și la ei acasă și la noi", a punctat Constantinescu.

Directorul General Interimar al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Georgică Severin, instituție coproducător al festivalului, a precizat că Sala de concerte a Radioului reintră, după o pauză, în circuitul de concerte al festivalului, prin găzduirea seriei de concerte "Muzica Secolului XXI" și printr-o expoziție legată de matematică și muzică — Imaginary — parte a proiectului București Creativ.

Severin a remarcat prezența formațiilor muzicale radio în programul Festivalului Enescu.

Totodată, directorul interimar al Radioului și-a exprimat satisfacția pentru faptul că Radio România "este principalul vector de promovare pentru acei iubitori de muzică care și-ar dori să fie în sală, dar pentru că sunt în diferite colțuri ale țării sau au alt program au ca singură modalitate să participe la Festivalul Enescu doar pe undele herțiene oferite de Radio România".

În premieră, în cadrul Festivalului Enescu 2017 publicul se va putea bucura de zece zile de concerte în seria "Muzica Secolului XXI", într-un concept nou, care va aduce pe scena Sălii Radio unele dintre cele mai importante creații contemporane în interpretări inedite. Cu acest prilej, vor fi interpretate lucrări ale unor compozitori precum Magnus Lindberg, Zigmunt Krauze, Rodion Scedrin, Elliot Goldenthal, Doina Rotaru, Dan Dediu, Diana Rotaru.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)