Kelemen Hunor intervine în conflictul Iohannis-Dragnea. A cui consideră că este vina pentru întârzierea adoptării bugetului

34

Kelemen Hunor intervine în conflictul Iohannis-Dragnea. A cui consideră că este vina pentru întârzierea adoptării bugetului

Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că întârzierea în adoptarea bugetului de stat pe anul 2019 este din vina exclusivă a Guvernului, sperând ca Parlamentul, unde proiectul a fost trimis spre reexaminare, să îl voteze cât mai repede, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la Oradea la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR că administraţiile publice ar trebui să îşi adopte propriile bugete până la finele lunii aprilie.

„Sunt trei chestiuni care ne ard, prima fiind bugetul. Suntem în mijlocul lunii martie şi încă nu avem buget şi nu vom avea până la sfârşitul lumii, de aceea criticăm pe toată lumea care este responsabilă pentru această întârziere, în primul rând Guvernul. Dacă Guvernul nu ar fi întârziat cu înaintarea bugetului, atunci nu s-ar fi creat această situaţie. În urma dezbaterilor, Parlamentul a adoptat un buget mai bun decât cel înaintat de către Guvern, dar din păcate această întârziere este din vina numai şi numai a Guvernului”, a spus Kelemen.

Liderul UDMR a comentat şi faptul că a fost pentru prima dată în istoria României când bugetul este atacat la Curtea Constituţională, spunând că speră să nu se mai întâmple acest lucru „în deceniile următoare”.

„Este dreptul constituţional al preşedintelui să acţioneze astfel, domnia sa a trăit cu acest drept constituţional, Parlamentul va reveni zilele următoare asupra bugetului şi eu sper că repede va vota bugetul. Sperăm ca administraţiile publice să poată să îşi adopte propriile bugete până la finele lunii aprilie”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, întârzierea se resimte deja în sănătate, în învăţământ, astfel că Parlamentul va trebui să redezbată acest buget, iar dacă este nevoie să îl modifice, dacă nu să îl adopte aşa cum l-a adoptat deja anterior.

„Bugetul trebuie făcut public cât de repede posibil pentru că dacă mai pierdem timp atunci cetăţenii vor avea de pierdut şi instituţiile publice, iar binele public va fi lezat, ceea ce este inacceptabil”, a mai spus liderul Uniunii.

CRU urmează să valideze ordinea pe lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare a UDMR.

Mediafax