Kenya/alegeri: Două persoane ucise în violențele din vestul țării

23

Două persoane au fost ucise de gloanțe, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Kisumu și Siaya, în vestul Kenyei, în confruntările cu poliția izbucnite după anunțul realegerii președintelui Uhuru Kenyatta, transmite AFP.

3a8462c0-92e3-43da-8230-2c3c13ee379e

La Kisumu, 'am avut o persoană ucisă și alte patru spitalizate cu răni produse de gloanțe' a declarat Ojwang Lusi, responsabil local pentru sănătate. În localitatea Siaya, un reprezentant al poliției a confirmat moartea unei persoane.

Comisia electorală din Kenya a anunțat vineri realegerea președintelui Uhuru Kenyatta, cu 54,3% din voturi față de 44,7% ale principalului său contracandidat, Raila Odinga, iar imediat după oficializarea rezultatului în mai multe orașe au izbucnit proteste violente.

Kenyatta a făcut apel la calm și unitate după ce au fost anunțate datele oficiale finale privind scrutinul de marți. Opoziția a declarat însă că nu recunoaște realegerea și totodată că nu va apela la justiție pentru a contesta ceea ce consideră a fi o fraudă.

Observatorii internaționali au declarat că procesul electoral a fost corect, iar ambasadorul SUA la Nairobi, Robert Godec, a dat publicității un comunicat în care arăta că 'în caz de litigii sau dezacorduri, constituția Kenyei este foarte clară privind modul de soluționare'.

După alegerile din 2007, în Kenya au avut loc violențe soldate cu peste 1.100 de morți și 600.000 de refugiați.

AGERPRES/(AS — editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)