Klaus Iohannis a trimis în Parlament cererea de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019

75

Klaus Iohannis a trimis în Parlament cererea de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Perlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, susţinând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate.

”Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 20 februarie 2019. În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, în data de 22 februarie 2019, Preşedintele a sesizat Curtea Constituţională, iar în data de 6 martie 2019 instanţa constituţională a constatat că legea este constituţională. Separat de motivele de neconstituţionalitate, considerăm că Legea bugetului de stat pe anul 2019 se impune a fi reexaminată de către Parlament, întrucât alocarea resurselor bugetare este, pe de o parte, fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. Mai mult, bugetul pentru anul 2019 afectează dezvoltarea comunităţilor locale şi realizarea unor investiţii strategice, în special segmentele programate de autostradă care ar trebui să contribuie direct la dezvoltarea societăţii. Totodată, această lege ar trebui reanalizată sub aspectul modului în care sunt alocate resursele în domeniile sănătăţii şi educaţiei, cu atât mai mult cu cât au crescut în mod semnificativ alocările destinate partidelor politice”, susţine şeful statului în cererea adresată Parlamentului.

Mediafax