Klaus Iohannis, la constituirea noului CSM: Începeți mandatul cu o listă întreagă de provocări

50

Președintele Klaus Iohannis a participat joi, 5 ianuarie, la ședința de constituire a noului Consiliul Superior al Magistraturii. În intervenția sa, șeful statului a vorbit inclusiv despre provocările cu care se confruntă sistemul judiciar, evidențiind-o pe cea a resurselor umane. 

Cei 19 judecătorii, procurii și reprezentanții societății civile își preiau joi mandatele, valabile 6 ani, în Consiliul Superior al Magistraturii. La evenimentul desfășurat la sediul Facultății de Drept a Universității din Bucureşti a participat și președintele Klaus Iohannis, care a ținut să le vorbească proaspăt aleșilor.

Iohannis: Începeți mandatul cu o listă întreagă de provocări

Pe lângă stereotipicele urări, șeful statului a vorbit și despre provocările sistemului judiciar, evidențiind-o pe cea a resurselor umane.

„Deschiderea față de societate, preocuparea constantă față de problemele sistemice transmise de justițiabili, de magistrați sau de ceilalți actori care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, absența oricăror influențe politice și o atitudine proactivă sunt caracteristicile performanței în protejarea binelui public. Reușita activității dumneavoastră și un răspuns prompt și adecvat la problemele sistemului judiciar depind și de capacitatea de a prelua aceste semnale venite dinspre societate sau dinspre profesioniștii dreptului. Începeți mandatul cu o listă întreagă de provocări cu care se confruntă sistemul judiciar. Poate cea mai importantă este cea a resurselor umane, cu implicații directe asupra celerității și a calității actului de justiție”, a afirmat Klaus Iohannis.

Iohannis: Aceste legi sunt perfectibile

Cât despre „legile justiției”, Klaus Iohannis nu s-a declarat în întregime mulțumit de formele adoptate recent de Parlament, pe care însă le-a promulgat fără să mai solicite reexaminarea.

„De la finalul anului trecut, România are un nou cadru legislativ pentru statutul magistraților, organizarea sistemului judiciar și organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Reforma legilor justiției a fost o reformă îndelung discutată și asumată de România, inclusiv în dialogul cu partenerii noștri externi. Pachetul legilor justiției asigură acum un cadru clar, pentru ca sistemul judiciar să funcționeze în parametri optimi și să vă sprijine în activitatea pe care o desfășurați”, a afirmat Klaus Iohannis.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Klaus Iohannis, la constituirea noului CSM: Începeți mandatul cu o listă întreagă de provocări apare prima dată în Main News.

Source: New feed