Klaus Iohannis, mesaj de solidaritate de Ziua Internațională a Romilor / MAE: Este de datoria tuturor să evite capcana discursului de ură, discriminare, rasism sau xenofobie

57

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, președintele României, Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și Ministerul Afacerilor Externe au transmis câteva mesaje dedicate acestei minorități.

Ideea Zilei Internaționale a Romilor a apărut în 1971, la primul Congres internațional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra.

În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost consacrată Zilei Romilor începând cu anul 1990.

Mesajul președintelui României: Societatea românească are nevoie de proba solidarității și responsabilității fiecărui cetățean, indiferent de etnie

„Cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor, salut sărbătoarea etniei romilor din România, îmi exprim solidaritatea față de toți cei care luptă împotriva rasismului și sprijin demersurile care asigură deplina integrare și apartenență a romilor la spectrul de valori, libertăți, drepturi și îndatoriri cetățenești consacrate de Constituția României.

Depășirea carențelor sistemelor publice în privința modului în care sunt tratate problemele concetățenilor noștri de etnie romă și eliminarea cauzelor marginalizării lor sociale sunt chestiuni pe care avem responsabilitatea să le rezolvăm cât mai temeinic.

Salut inițiativa Guvernului de a se apleca cu seriozitate asupra dificultăților cu care se confruntă cetățenii români de etnie romă, prin elaborarea unui nou cadru strategic care să dea o perspectivă și speranțe realiste de îmbunătățire a situației, cu rezultate benefice atât pentru romi, cât și pentru societate, în ansamblul său. Am convingerea că există în țara noastră forțe și inițiative capabile să conducă spre un viitor mai bun pentru romi, a căror istorie grea le marchează multora viața, chiar și în prezent.

În această perioadă extrem de dificilă, în care prioritatea absolută este limitarea efectelor negative produse de epidemia COVID-19, societatea românească are nevoie de proba solidarității și responsabilității fiecărui cetățean, indiferent de etnie. Respectând întocmai măsurile autorităţilor, romii trebuie să fie primii care să-și protejeze sănătatea și viața familiei și a celor apropiați. Doar așa, sărbătoarea etniei romilor de astăzi, precum și apropiata Înviere a Domnului vor putea fi izvoarele de speranță ale acestei grele primăveri”.

MAE: Este de datoria tuturor actorilor sociali să evite capcana discursului de ură, discriminare, rasism sau xenofobie

„Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Internaționale a Romilor, eveniment dedicat recunoașterii culturii, istoriei și drepturilor milioanelor de romi din toată lumea.

Ziua de 8 aprilie este un prilej de a readuce aminte că procesul de incluziune a romilor presupune eforturi susținute din partea tuturor actorilor relevanți, atât la nivel statal, cât și la nivel internațional.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate orice act cu caracter rasist sau xenofob și îndeamnă la asumarea responsabilității comune de a înlătura prejudecățile și de a lupta împotriva discriminării și acțiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist.

Cu atât mai mult, în actualul context, al gestionării epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe consideră că este de datoria tuturor actorilor sociali de a evita capcana discursului de ură, discriminare, rasism sau xenofobie şi de a continua să pledeze pentru dezvoltarea unor societăți incluzive, bazate pe respect reciproc, indiferent de etnie, religie sau credință”.

Orban: Avem în vedere adaptarea măsurilor la nevoile concrete ale comunităților

„Marcăm astăzi Sărbătoarea etniei romilor din România, odată cu Ziua internațională a romilor. Sunt sărbători dedicate tradițiilor și istoriei acestui grup etnic, dar și memoriei romilor uciși în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca pledoarie împotriva oricărei forme de discriminare sau excludere socială pe criterii etnice.

În cele trei decenii de la căderea comunismului, societatea românească s-a aliniat valorilor europene, iar romii au fost recunoscuți ca minoritate etnică. Ca toți ceilalți cetățeni români, etnicii romi și-au dorit să trăiască într-o țară liberă, democratică și prosperă, care să le asigure tuturor egalitatea de șanse. Astăzi, după secole în care au fost pe rând înrobiți, deportați sau discriminați, etnicii romi fac parte cu drepturi și obligații egale din societatea românească. Mulți au învins prejudecățile sociale și au devenit adevărate repere în diferite domenii de activitate. Sunt exemple pe care ne dorim să le urmeze cât mai mulți dintre membrii etniei romilor și care dovedesc că există un potențial valoros, pe care vrem să-l încurajăm.

Vă asigur că aveți în acest Guvern un susținător al incluziunii sociale și al emancipării sociale, culturale și economice a comunităților rome. Pregătim un nou cadru strategic național, pentru următorii cinci ani, pentru incluziunea romilor și avem în vedere adaptarea măsurilor la nevoile concrete ale comunităților – de la accesul la infrastructura de apă, electricitate, încălzire și drumuri, la asigurarea infrastructurii școlare și sanitare necesare, cursuri de formare profesională adaptate specificului local și asistență pentru găsirea de locuri de muncă. Prin transparență și consultare pro-activă a societății civile rome, căutăm împreună soluții coerente și resursele umane și financiare necesare pentru a sprijini dezvoltarea și a combate orice formă de discriminare sau excludere socială.

Un trai decent, locuri de muncă, un nivel de educație demn de o țară civilizată și servicii medicale de calitate sunt aspirațiile fiecăruia dintre noi, indiferent de apartenența etnică, majoritari sau minoritari deopotrivă. Suntem toți cetățeni români și ai Uniunii Europene și ne dorim să ne menținem pe acest drum, cu contribuția fiecăruia dintre noi.

Acum, în mod special, vă chem să sprijiniți eforturile pe care le facem la nivelul întregii țări pentru a opri răspândirea coronavirusului și să respectați măsurile luate de autorități pentru protejarea dumneavoastră. De sănătatea fiecăruia dintre noi depinde în contextul actual sănătatea sau chiar viața celor din jur.

La mulți ani etniei romilor din România și din întreaga lume!”

sursa foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

 

Articolul Klaus Iohannis, mesaj de solidaritate de Ziua Internațională a Romilor / MAE: Este de datoria tuturor să evite capcana discursului de ură, discriminare, rasism sau xenofobie apare prima dată în Main News.

Source: New feed