Locuitorii și primarul unei comune vasluiene, deranjați de antrenamentele avioanelor militare: Zici că a venit bâlciul. Au risipit norii și nu a mai plouat

63

Locuitorii și primarul unei comune din Vaslui „s-au săturat să fie chinuiți de avioanele militare” care efectuează antrenamente în zonă. Edilul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru, a acuzat vineri, 12 august, că aeronavele risipesc norii de ploaie pe care „o așteaptă de trei luni” și se întreabă „de unde au atât cherosen la dispoziție” piloții Forțelor Aeriene Române, potrivit Vremea Nouă.

Mihai Moraru a anunțat că va cere Ministerului Apărării să nu mai permită avioanelor de luptă să le survoleze comuna.

Noi credem că acești piloți își bat joc de sătenii noștri, făcând piruiete în aer sau apropiindu-se foarte mult de sol, până aproape de vârfurile stâlpilor de înaltă tensiune. Varianta cu antrenamentele pică, fiindcă dacă ar fi așa, nu ar face acrobații în aer sau piruiete, de zici că a venit bâlciul”, a declarat primarul care aparține de Partidul Social Democrat.

Edilul i-a mai acuzat pe piloți că sperie animalele sătenilor.

Ieri se adunaseră câțiva norișori de ploaie deasupra noastră și trăgeam nădejde la o ploaie pe care o așteptam de trei luni. Normal că de la zborul avioanelor norii s-au risipit și nu a mai plouat. Peste tot au căzut precipitații, numai la noi nu”, a precizat Mihai Moraru.

Totodată, primarul comunei vasluiene este de părere că antrenamentele piloților ar trebui să aibă loc „în altă parte”, întrucât locuitorii din Ștefan cel Mare „s-au săturat”.

I-aș întreba pe domnii de la MAPN, de unde au atât cherosen la dispoziție acești piloți și de ce părăduiesc banii publici pe zborurile lor în figuri. Ei nu fac antrenamente, ci figurație! Eu vorbesc atât în nume personal, cât și în numele oamenilor din comună, sătui să tot audă de război și de iminența izbucnirii acestuia pe teritoriul nostru”, a adăugat edilul.

Potrivit Vremea Nouă, Biroul de Presă al MApN a precizat că situația va fi lămurită în cel mai scurt timp.

Sursă foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Articolul Locuitorii și primarul unei comune vasluiene, deranjați de antrenamentele avioanelor militare: Zici că a venit bâlciul. Au risipit norii și nu a mai plouat apare prima dată în Main News.

Source: New feed