Locul paşilor pierduţi

11

Abuzul are o lege verificată în sociologie: cine are puterea este tentat să abuzeze de ea. Iar când mijlocul politic facilitează abuzul, atunci puterea se menţine prin abuz. Pentru multă vreme. Însă ceea ce mă îngrijorează la guvernanţi nu e atât lipsa spiritului etic, ci mai ales abuzul legislativ. Actualii guvernanţi sunt cuprinşi de isteria reformelor. Se reformează politicile salariale, cele referitoare la pensii, justiţie, impozite etc. Guvernanţii au impresia că istoria începe cu ei. Şi astfel se fac greşeli după greşeli. Nicio lege nouă nu o continuă pe una veche, ceea ce înseamnă că se vor pierde unele drepturi obţinute, dar vor apărea noi obligaţii. Mai ales că legile bune nu se fac pe azi, pe mâine, ci încet, chiar foarte încet, cu analiză anuală, cincinală, chiar de zece ani. Spiru Haret a elaborat o lege a învăţământului după ce s-a gândit la ea zece ani. Nu cum au procedat guvernanţii noştri mai bine de un sfert de veac. Dacă s-ar fi elaborat o lege gândită în urmă cu zece ani, acum cadrele didactice nu ar mai fi dat statul în judecată pentru a-şi apăra drepturile. Deci, ce au făcut Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, premier acum un deceniu? Au încurcat atât de mult lucrurile în Educaţie – ca să dau numai acest exemplu – încât oamenii continuă să se războiască între ei şi astăzi. Mă refer la declaraţiile rectificative, la dobânzi şi multe alte drepturi, pe care majoritatea cadrelor didactice din întreaga ţară vor să le obţină adresându-se instanţelor de judecată. Holurile din faţa cancelariilor şcolare se aseamănă cu sălile de judecată din tribunale, un fel de loc al paşilor pierduţi.

Pe lângă abuzul legislativ, guvernanţii mai abuzează şi de conţinutul legilor. Unele legi au dimensiunile unor cărţi, cu zeci, sute chiar, de pagini. Nu mai vorbesc despre articole. Niciodată astfel de legi nu vor fi cunoscute de oameni. Cei care tot reformează în grabă de fapt deformează un popor. Iată de ce afirm că o lege se elaborează după analize serioase şi amendamente chibzuite pe timp îndelungat, nu improvizate în câteva zile. Când o văd la televizor pe Olguţa Vasilescu, mă apucă frisoanele. Nu trebuie să fiu profet să-mi dau seama că în următorii ani, după ce va fi elaborată legea pensiilor, când contribuţiile sociale vor trece de la angajator la angajat, când va fi finalizată reforma în Justiţie, statul român va fi prezent mai mult în sălile de judecată decât în instituţiile publice. Nu afirm că aceste legi nu sunt necesare, ci doresc să atrag atenţia că ele sunt elaborate în grabă. Deja noua lege a salarizării a lăsat multe primării fără bani. Şi nu au trecut decât câteva luni. Or, numai printr-o legiferare chibzuită poporul poate lua la cunoştinţă despre legile noi, se poate orienta din vreme, pentru a ne alege cu un progres real.

Prin urmare, mai toate legile sunt elaborate fără niciun studiu serios, fiind chiar contra intereselor poporului. Iată de ce poporul zice: „Mai bine cu muţii decât cu limbuţii”. Or, toţi limbuţii aceştia au câte un proiect pentru România.

Ţara noastră nu mai este una de suflet, ci una de proiect. Posibilităţile noastre sufleteşti au fost toate cheltuite. Preşedintele Klaus Iohannis are un proiect pentru România. La fel şi Liviu Dragnea, care are şi o strategie. Şi Ludovic Orban are un asemenea proiect. Toţi aceşti halucinaţi, împărţiţi de interese personale, mânaţi de un mesianism abstract, măcinaţi de propria lor dorinţă de a parveni; toţi aceşti utopici, stăpâniţi de mitul chemării lor în fruntea României, nu ezită să facă din ţara noastră un proiect. Ei nu mai au conflicte de suflet, ci de proiecte. Cunoaşteţi probabil povestea cu ţăranul care a plecat într-o bună zi din bordeiul său de pământ şi a intrat simplu – ca un arhanghel – în palatul domnitorului Cuza. Şi el avea un proiect, dar nu unul politic, ci unul cu aderenţe sufleteşti.

(Visited 228 times, 228 visits today)