Lucian Bode a participat la Consiliul JAI / S-a discutat despre Spațiul Schengen și situația din Ucraina

85

Lucian Bode, ministrul de Interne, a participat vineri, 10 iunie, la Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizat de președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene. Pe agendă au figurat, între altele, starea generală a Spațiului Schengen, modificarea Regulamentului privind Codul Frontierelor Schengen, azilul și migrația, dar și situația din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în ce privește subiectul Schengen, Bode a reiterat importanța unei perspective realiste asupra unui calendar de aderare la Spațiul Schengen, obiectiv pentru care s-au depus eforturi considerabile și s-au făcut investiții semnificative.

„Extinderea spațiului de liberă circulaţie va fi nu doar o recunoaştere a eforturilor constante ale României ca furnizor de securitate în serviciul întregii Uniuni, ci şi o expresie a recunoaşterii ataşamentului cetăţenilor români față de proiectul european şi viitorul acestuia”, a declarat ministrul.

Totodată, liberalul a subliniat necesitatea înregistrării de progrese pe marginea Pactului privind migrația și azilul, evidențiind flexibilitatea de care a dat dovada România.

„Cu privire la Ucraina, ministrul afacerilor interne a exprimat apreciere pentru eforturile depuse la nivelul Comisiei Europene de a coordona realizarea acțiunilor evidențiate în cadrul Planului în 10 puncte, subliniind progresele semnificative înregistrate în ceea ce privește majoritatea elementelor acestuia, progrese care vor contribui la gestionarea eficientă a provocărilor determinate de agresiunea militară nejustificată și neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei. Cu privire la solidaritatea față de Republica Moldova, demnitarul român a apreciat că este esențial ca acest stat să fie sprijinit în continuare pentru a putea face față provocărilor cu care se confruntă.

În cadrul prânzului de lucru, demnitarul român a reiterat sprijinul permanent pe care România l-a acordat Agenției Frontex, printr-o participare constantă, cu personal și echipamente consistente la operațiunile derulate de Agenție pentru securizarea frontierelor externe UE”, mai arată sursa citată.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Articolul Lucian Bode a participat la Consiliul JAI / S-a discutat despre Spațiul Schengen și situația din Ucraina apare prima dată în Main News.

Source: New feed