Ludovic Orban iese la atac: Am fost părăsit de Rareș Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău. Am fost lăsat singur la negocierile pentru formarea coaliției

31

Ludovic Orban iese la atac, în contextul în care se pregătește de congresul PNL, ce va avea loc în luna septembrie. Liderul liberalilor îi acuză pe Rareș Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău că l-au lăsat „singur” la negocierile de la începutul anului și că au încercat să „arunce în aer” formarea coaliției de la guvernare. 

Deşi am fost părăsit în timpul negocierilor de echipa de negociere votată de PNL – trebuie să ştiţi lucrul ăsta: preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la Botoșani.

Liderul PNL a amintit de momentul în care mai mulți liberali s-au fotografiat cu premierul Florin Cîțu, atunci când și-a anunțat candidatura pentru șefia PNL.

Multă lume m-a întrebat de ce nu am făcut şi eu poză cu oameni în spate (n.r. ca Florin Cîțu). Ştiţi foarte bine că nu am nevoie de o poză cu oameni în spate. Pentru că eu fac o poză cu oamenii în toate localităţile, în toate judeţele unde mă duc şi fac cu fiecare individual. Pentru mine chiar şi cei care au fost în poza respectivă sunt colegii mei de partid şi partenerii mei, indiferent de deznodământul acestor alegeri interne. Şi aşa au fost. Să ne uităm puţin: dintre cei care sunt acolo, în poză, eu m-am purtat cu ei nu numai corect, ci chiar am investit în ei. Unde s-a mai văzut într-un partid ca un secretar general (n.r. Robert Sighiartău), care este propus de preşedintele PNL, să se întoarcă împotriva preşedintelui PNL, dar să se agaţe în continuare să fie secretar general al partidului. Nu există aşa ceva în niciun partid politic. Dar am acceptat acest lucru. Până la urmă, oamenii au dreptul la opţiune, au drept şi la uitare”, a spus actualul lider al PNL.

CITEȘTE ȘI: Ludovic Orban, despre relația cu Florin Cîțu: Luăm deciziile împreună. Comunicăm și cooperăm

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ludovic Orban iese la atac: Am fost părăsit de Rareș Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău. Am fost lăsat singur la negocierile pentru formarea coaliției apare prima dată în Main News.

Source: New feed