Ludovic Orban, în ședința de Guvern: “Domnul ministru Vela, fără milă!”

21

Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului de interne Marcel Vela să se asigure că transportul intrajudeţean şi interjudeţean al elevilor se face în condiții de siguranță și să se dea amenzi drastice dacă se constată încălcarea regulilor impuse de autorități în pandemia de coronavirus.

"Trebuie date amenzi drastice acolo unde se constată încălcarea regulilor. Nu putem accepta că firme care trebuie să aibă responsabilitatea protejării sănătății copiilor care sunt transportați să încalce cu nerușinare niște norme elementare care trebuie puse în practică", a declarat Ludovic Orban în ședința de Guvern de astăzi.

Apoi s-a referit direct la ministrul de interne Marcel Vela: "Aici, domnul ministru Vela, fără milă! Și controale la maximum. Nu este acceptabil să îngrămădești elevi, copii în niște mijloace de transport în care să fie adulți care să nu respecte regulile, iar șoferul să nu zică nimic, să permită nerespectarea regulilor".

Premierul a anunțat că Guvernul va adopta în ședința de miercuri prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile și noile măsuri restrictive, luate după recomandarea făcută în urmă cu o zi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.