Măgari la plimbare pe… Transfăgărăşan

148

Doi măgăruşi plecaţi în „drumeţie” pe Transfăgărăşan

Zilele trecute, autoturismul unui turist din Bucureşti venit ca familia pe Transfăgărăşan a fost serios avariat după ce a intrat în coliziune cu un cal apărut de nu se ştie unde.

Ieri, alţi şoferi care circulau prin aceeaşi zonă au fost la un pas să repete accidentul. De data asta conducătorii auto au avut timp să oprească şi să ocolească doi măgăruşi care se plimbau agale tot pe Transfăgărăşan. Noroc că traficul la acea oră nu era foarte aglomerat şi mai ales se circula cu atenţie din cauza lucrărilor de degajare a carosabilului de bolovanii prăbuşiţi în urma precipitaţiilor din cursul zilei de duminică. Turiştii consideră că prezenţa animalelor de povară în mijlocul drumului nu e deloc normală, că un şofer mai puţin experimentat ori luat prin surprindere poate fi implicat într-un eveniment rutier cu consecinţe greu de prevăzut într-un asemenea loc, unde e chiar pericol de prăbuşire în prăpastie. Ei cer ca autorităţile să-i identifice pe stăpânii animalelor, cel mai probabil lăsate fără supraveghere de pe la vreo stână, şi să-i oblige să-şi priponească măgarii sau caii când îi lasă la păscut, iar dacă incidentul se va repeta, proprietarii să fie amendaţi.

Val. NICOLAU

(Visited 11 times, 11 visits today)

Citeşte şi

Reţinuţi pentru furt de lemne şi violenţe Motociclişti ajunşi la spital Bărbat dispărut de acasă 1.000.000 Euro din proxenetism! Suspecţi de proxenetism, săltaţi de mascaţi la Cur... Şeful Poliţiei Locale a coordonat „Operaţiun... A plecat la pescuit şi s-a înecat S-a spânzurat în nuc Sechestrată, o gravidă a căzut de la etaj