Manda: Nu cred că premierul Tudose va face remanierea în ciuda votului partidului

10

Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat joi că nu crede că premierul Mihai Tudose va remania miniștri fără să aibă acceptul partidului.

e2cc99d2-e2e3-44a9-b040-b1b4dd5d8cba

"Nu cred că premierul Tudose va face remanierea în ciuda votului partidului. Și premierul a înțeles și a acceptat că CExN este cel care l-a nominalizat și pe premier și pe ceilalți membri ai Guvernului, motiv pentru care CExN va evalua și va decide", a spus Manda, la sediul PSD, înaintea ședinței Comitetului Executiv.

El a susținut că va hotărî ce variantă susține în CExN, după ce va asculta argumentele premierului, dar și ale colegilor vizați de remaniere.

Întrebat dacă Mihai Tudose are motive să ceară o independență a Guvernului față de partid, Manda a spus: "Peste tot când vorbești de un partid politic, Guvernul ar trebui să aibă girul partidului politic, pentru că partidul este cel care a luat voturile, are majoritate în Parlament și are un program de guvernare. Premierul are obligația să respecte acest program de guvernare".

AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)