Maramureş: Râul Cavnic, poluat accidental cu ape de mină

28
Râul Cavnic a fost poluat accidental cu ape de mină rezultate în urma unei deversări din fosta flotaţie de minereuri neferoase, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Dan Bucă.

Potrivit acestuia, autorităţile judeţene au fost anunţate prin apelarea numărului de urgenţă 112 (Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă) despre o poluare accidentală a râului Cavnic cu ape de mină.

În context, prefectul judeţului Maramureş, Nicolae-Silviu Ungur, a precizat că apa de mină deversată în râul Cavnic provine din tunelul fostei flotaţii miniere.

"Apa de mină din galerie, dar şi râul Cavnic prezintă o culoare gălbuie specifică coloristicii metalelor existente în zonele fostelor perimetre miniere. S-a intervenit pentru neutralizarea apelor de mină", a spus Nicolae-Silviu Ungur.

De asemenea, specialiştii au prelevat probe de apă de la debuşarea din tunel, dar şi din secţiunile caracteristice de pe râul Cavnic care vor fi analizate în laborator pentru evaluarea stării de calitate. Fenomenul de poluare accidentală are caracter local. Situaţia este monitorizată şi se procedează la verificarea cursului râului Cavnic.

În funcţie de dinamica evoluţiei şi pe măsură ce vor fi finalizate cercetările cu privire la deversarea apelor de mină şi poluarea accidentală a râului Cavnic, se vor comunica datele pe fluxul operaţional la nivel central. Aceste informaţii vor fi făcute publice, a mai adăugat prefectul de Maramureş. AGERPRES (AS-autor: Leontin Cupar, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)