Marcel Ciolacu: Cota unică nu duce la modernizarea statului român. Nu este eficientă

90

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a continuat vineri, 20 mai, declarațiile pe tema impozitării progresive. Potrivit liderului social-democrat, cota unică de impozitare „nu duce nici la modernizarea statului român și nu are nici eficiența pe care ne-o dorim cu toții”.

Ciolacu a reiterat ideea alinierii sistemului fiscal din România cu cele din Europa.

„Noi am pornit o discuție de la niște realități, faptul că veniturile din PIB sunt 27%, cheltuielile 40%. În Polonia, sunt 37% veniturile, 40-41% cheltuielile. E evdient că în România trebuie să reașezăm lucrurile.

99% din țările Uniunii Europene au alt sistem de impozitare. Dacă vrem să ramânem la sistemul de impozitare din Rusia… Nu cred că puteam să comparam dezvoltarea Rusiei cu cea a țărilor europene”, a spus președintele Camerei Deputaților la Portul Galați.

Liderul PSD a precizat că măsura modificării Codului Fiscal vine în sprijinul găsirii unui echilibru predictibil și sustenabil pentru viitorul României, și că decizia nu se va lua in spatele ușilor închise, ci în urma discuțiilor publice.

„O să vorbim cu mediul de afaceri, sindicate, imm-uri, antreprenori, apoi vom lua o decizie corectă pentru români și România.

Acea cotă unică pe care nu o mai știm nici noi, e ori 0%, ori 5, ori 16, ori 10%, diferențiată în funcție de cum ne-a convenit, nu duce nici la modernizarea statului român și nu are nici eficiența pe care ne-o dorim cu toții”, a continuat Ciolacu.

Mai mult, Marcel Ciolacu a subliniat faptul că anul acesta nu se vor implementa eventualele schimbări, dar a dat tonul acestei discuții pentru a lăsa loc dezbaterilor.

„M-am săturat să facem politică fără viziune. După o zi pe alta. Vorbim deja de proiecte pe termen lung și cu altfel de viziuni, discuții cu antreprenori și investitori. Este cu totul și cu totul o altă abordare”, a mai transmis oficialul.

Luni, 16 mai, PSD a readus în dscuție tema renunțării la cota unică de impozitare și aplicarea unui impozit  progresiv, discutată și în vremea guvernului Ponta.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul Marcel Ciolacu: Cota unică nu duce la modernizarea statului român. Nu este eficientă apare prima dată în Main News.

Source: New feed