Meci foarte bun facut de Halep si Buzarnescu la Wimbledon. Simona se califica in turul III

11

Simona Halep s-a calificat in turul al treilea de la Wimbledon dupa o victorie complicata cu o alta romanca, Mihaela Buzarnescu.

Fostul numar 1 WTA s-a impus la capatul a aproape doua ore de joc cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2.

Intalnirea de miercuri seara a fost una foarte asteptata, nu putini fiind cei care isi doreau sa le vada infruntandu-se pe cele mai bune doua jucatoare ale Romaniei.

Iar meciul nu a dezamagit, avand un festival de breakuri si rasturnari de situatie.

Simona a castigat primul set dupa ce s-a impus de patru ori pe serviciul Mihaelei, insa Buzarnescu si-a revenit in actul secund, cu trei breakuri care i-au adus victoria si au impins meciul in decisiv.

Halep a fost mai proaspata si mai calma in aceasta faza a partidei si demonstrat ca stie cum sa gestioneze astfel de momente, obtinand calificarea in turul III.

Mai departe, pentru Simona urmeaza un duel cu un alt fost lider al clasamentului feminin, Victoria Azarenka.

Buzarnescu pleaca de la Wimbledon cu 45 de puncte WTA si cu un cec in valoare de 72 de mii de lire sterline.