MEN: Peste 300.000 de ghiozdane vor fi oferite elevilor defavorizați prin POAD 2014-2020

205

Ministerul Educației Naționale a depus miercuri o cerere de finanțare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, care va permite, în anul școlar 2017-2018, achiziționarea a peste 300.000 de ghiozdane pentru școlari și rechizite pentru aproximativ 51.000 de preșcolari care provin din familii defavorizate, informează MEN.

83ea7965-a8e4-477c-8282-eb78ddcafd12

"Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei), fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan. Astfel, se preconizează finanțarea achiziției a 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari. Valoarea estimată de achiziție este de 40 lei/elev/an școlar", se arată într-un comunicat al MEN transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, grupul țintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, cursuri de zi, aflați în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Cererea de finanțare este complementară programului național derulat de Guvernul României în conformitate cu prevederile Legii 126/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare și Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Suma totală din POAD 2014-2020 destinată Ministerului Educației pentru finanțarea a diverse programe cu impact social este de 27.000.000 euro, ceea ce presupune un buget mediu anual de 6.750.000 euro pe durata întregului exercițiu financiar, cu posibilitatea redistribuirii sumelor în funcție de necesități de la an la an.

AGERPRES/(A — autor: Ana-Maria Ludatșer, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)