Ministerul Economiei solicită convocarea AGOA a Transgaz pentru distribuire de dividende în valoare de 171 milioane de lei

17

Ministerul Economiei a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) a Transgaz, pentru distribuirea sub formă de dividende a 171 milioane lei din soldul de la finalul anului trecut, se arată într-un anunț publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

83e70a14-0b7d-4362-9c83-909329782028

Sursa foto: www.transgaz.ro

''În conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) din Legea 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, SNTGN Transgaz informează pe toți cei interesați asupra faptului că Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în calitate de acționar majoritar, în numele statului, al SNTGN Transgaz, a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acționarilor, având pe ordinea de zi aprobarea distribuirii sub formă de dividende a sumei de 171 milioane lei din sumele existente în soldul la 31 decembrie 2016 al conturilor 'alte rezerve' și 'rezultatul reportat'", se arată în document.

Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare, a declarat marți premierul Mihai Tudose.

Întrebat, la finalul BPN al PSD, despre faptul că Ministerul Energiei a solicitat Romgaz și Conpet să vireze în avans către bugetul de stat câteva sute de milioane de lei sub formă de dividende, premierul a explicat: "Dividendele, în mod cert, se dau acționarilor. Deci, nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu avea dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuiau. Vrem să începem niște proiecte foarte mari. V-am dat un exemplu, Brașov — Ploiești (tronson de autostradă — n.r.). Se face pe bani naționali și trebuie să demonstrăm că avem banii, măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener".

Tudose a arătat că virarea la buget a acelor sume de către companiile de stat menționate nu reprezintă o problemă.

"Nu, nu este. Dacă dividendele acestea erau date către stat peste șase luni sau acum, din punctul meu de vedere, este exact același lucru. Cu toate companiile s-a vorbit și s-a ținut cont de necesarul până la sfârșitul anului sau pe primele luni ale anului viitor. La toate companiile de stat s-a pus această problemă și s-a găsit această soluție. Acolo unde banii oricum nu erau angajați, nu era nicio prognoză că vor fi necesari, s-au luat acum", a afirmat prim-ministrul.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)