Ministrul Energiei: România este una dintre cele mai puțin dependente state de gazul rusesc. Nu există motive de panică

147

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis vineri, 1 aprilie, că România este una dintre cele mai puțin dependente state de gazul rusesc și a menționat că nu există motive de panică, după ce Vladimir Putin a semnat un decret prin care obligă statele europene să plătească gazele livrate de Federația Rusă în ruble.

În primul rând, România susține luarea unei poziții unitare a UE ca răspuns în fața acestui nou gest de agresiune mascată. Trebuie să fim solidari și uniți pentru a dovedi, din nou, că nu ne lăsăm cumpărați la bucată”, a transmis ministrul Energiei, printr-un mesaj publicat pe Facebook.

România va avea o poziție comună, alături de statele membre ale Uniunii Europene, pe marginea deciziei anunțată de Federația Rusă, a adăugat Virgil Popescu.

Am un mesaj și pentru cetățeni: România este una dintre cele mai puțin dependente state de gazul rusesc. Așa că nu există motive de panică, avem suficiente stocuri”, este mesajul oficialului român.

Ministrul susține că statul român și companiile din țară nu au contracte directe cu Gazprom, principalul furnizor de gaze deținut de statul rus, ci există contracte cu intermediari ai companiei care vând gazele în România.

Cu privire la soluțiile pe termen scurt, mediu și lung Uniunea Europeană lucrează la operaționalizarea unei platforme pentru achiziționarea în comun a gazelor naturale”, a menționat Virgil Popescu.

Popescu a amintit că, în ultimele luni, a purtat o serie de discuții pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaze în România.

Suntem foarte aproape să finalizăm aceste acorduri. În plus, vom demara în curând investiții pentru creșterea surselor de producție de energie, cu finanțare din PNRR și Fondul pentru modernizare”, potrivit ministrului Energiei.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ministrul Energiei: România este una dintre cele mai puțin dependente state de gazul rusesc. Nu există motive de panică apare prima dată în Main News.

Source: New feed