Ministrul Muncii așteaptă de la colegii din Guvern soluții pentru „problema pensiilor speciale”

79

Ministrul Muncii, social-democratul Marius Budăi, a declarat luni,18 aprilie, că așteaptă soluții de la celelalte ministere în ce privește pensiile speciale. Budăi a precizat că în responsabilitatea ministerului pe care îl conduce se află doar pensiile pe bază de contributivitate.

„Eu, în calitate de ministru al Muncii, vreau rezolvarea inechităților din sistemul contributiv și aștept ceilalți miniștri să găsească soluții pentru reforma din domeniile lor. Să găsească soluții, să vină cu reforma la care o parte din ei erau la guvernare și a fost asumată în PNRR. Este o reformă asumată de stat. Eu fac partea mea de reformă, adică partea de pensii contributive. Fiecare ministru trebuie să vină cu partea lui de reformă”, a declarat acesta într-un interviu acordat Digi24.

Social-democratul a mai susținut că pensiile speciale nu au fost niciodată abordate din punct de vedere profesional, ci doar „politic” și „cum a dat bine la public”.

Amintim că România și-a asumat, în PNRR, ca până la finalul anului 2022 să vină cu un nou cadru legislativ care să alinieze pensiile speciale la principiul contributivității. Tot în PNRR, este prevăzut plafonul total al cheltuielilor publice brute cu pensiile, care este de 9,4% din PIB.

Social-democrații sunt nemulțumiți de acest procent și au precizat de mai multe ori că vor renegocierea planului, pentru a mări procentul. Acum, Marius Budăi a explicat în interviul citat anterior că, de fapt, PSD nu vrea renegocierea întregului PNRR, ci doar a procentului aferent pensiilor.

„Ceea ce noi avem acum, ne costă 8,1% din PIB în această lună doar pensiile pe contributivitate, avem 1,2 % – pensiile militare și ordine publică și celelalte pensii pe alte legi – 1,3%. Iată că suntem deja acum la 9,3-9,4%. Un alt jalon spune – „rezolvarea inechităților”. Dacă noi deja suntem la 9,4, de unde mai rezolvăm inechitățile din sistem?

Este un procent nerealist acel 9,4%. Noi nu vrem să scoatem reforma pensiilor de acolo, deși foarte mulți din specialiși ne cer acum să nu renunțăm la legea 127. Însă anumite chestiuni din interiorul unei reforme, de ce să nu le îmbunătățim? (…) Eu nu voi semna nicio reformă care să aducă sărăcie pentru cetățeanul român”, a afirmat ministrul Muncii.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Ministrul Muncii așteaptă de la colegii din Guvern soluții pentru „problema pensiilor speciale” apare prima dată în Main News.

Source: New feed