Ministrul Sănătăţii va efectua o vizită în judeţul Dolj în perioada 11 – 12 iunie

5
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va efectua o vizită în judeţul Dolj, în perioada 11 - 12 iunie, în cadrul căreia va participa la activităţi de vaccinare inclusiv în mediul rural şi va avea, printre altele, întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu manageri de spitale, cu medici de familie, precum şi cu reprezentanţi ai direcţiei de sănătate publică şi ai serviciului de ambulanţă judeţean.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Ioana Mihăilă va face vineri o vizită la Centrul de vaccinare de la Sala Polivalentă din Craiova.

De asemenea, programul vizitei cuprinde şi întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu manageri de spitale, cu medici de familie, cu reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi ai serviciului de ambulanţă judeţean, precum şi cu reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Dolj.

Ministrul va participa sâmbătă, la Işalniţa, la activitatea de vaccinare. Totodată, programul vizitei cuprinde şi întâlnire cu asistenţii medicali comunitari. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)