Mircea Diaconu vrea reducerea numărului minim de semnături pentru susținerea candidaturii la alegerile prezidențiale

19

Mircea Diaconu vrea ca Autoritatea Electorală Permanentă să reducă numărul de semnături pentru susținerea unei candidaturi la alegerile prezidențiale. AEP are deja în vedere o inițiativă prin care numărul minim să se reducă de la 200 000 la 20 000.

„Autoritatea Electorală Permanentă are în vedere o inițiativă prin care numărul de semnături pentru susținerea unei candidaturi la alegerile prezidențiale să se reducă la 20.000.
Este o inițiativă lăudabilă, căreia mă raliez”, a scris Mircea Diaconu, pe pagina sa de Facebook.

Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidențiale, spune că este extrem de greu din postura sa să reușească să strângă 200 000 de semnături.

“200.000 sunt excesiv de multe, mai ales pentru candidații independenți, și nu mă refer numai la efortul pe care îl fac posibilii candidați și susținătorii acestora, ci mai ales la faptul că practica de la nivel european este mult mai permisivă. Acolo însă pare că nu se acceptă sfidarea din partea partidelor mari, cum se întâmplă în România, iar oamenii sunt ceva mai mult atașați de regulile de funcționare a democrației”, a mai spus acesta.

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Buică, a declarat pentru Mainnews.ro că va face o analiză și va trimite o adresă către grupurile parlamentare privind oportunitatea unui proiect de lege prin care să se reducă la 20.000 a numărului de semnături necesare susținerii candidaturii la alegerile prezidențiale „să nu ne mai întâlnim cu ce ne-am întâlnit la alegerile europarlamentare și prezidențiale care sunt în desfășurare”.

În prezent, Legea arată că numărul de semnături pentru validarea candidaturii la alegerile prezidențiale este de 200.000 pentru partidele politice și de 100.000 pentru candidații independenți.

Mircea Diaconu candidează cu susținerea ALDE și Pro România.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

 

 

Articolul Mircea Diaconu vrea reducerea numărului minim de semnături pentru susținerea candidaturii la alegerile prezidențiale apare prima dată în Main News.

Source: New feed