Nechifor cere ca la Suceava să se asigure stocuri mărite de medicamente cu care se tratează Covid-19, dar și deschiderea imediată a Spitalului Fălticeni prin transferul de echipamente medicale și de personal de la Suceava

28

Deputatul Cătălin Nechifor a apreciat, joi, că
se impune adoptarea unor măsuri de urgență la Suceava în actuala situație
generată de pandemia de infecții cu noul coronavirus.

El a arătat că este foarte important să se suplimenteze
urgent stocurile cu medicamente care se folosesc în tratarea infecției cu noul
coronavirus pentru că nimeni nu s-a gândit că vor fi atâtea cazuri de infectare
în județul Suceava unde sunt circa 20 la sută din cazurile din țară.

„Dacă nici pentru medici și asistente medicale
nu aveți medicația necesară înseamnă că e grav”, a spus Nechifor.

El a mai declarat că s-a decis transformarea
Spitalului Județean de Urgență Suceava în Spital Clinic pentru tratarea Covid 19
și că a fost lăsat un județ întreg fără spital de urgențe cu specialități
foarte importante pe care le avea SJU Suceava.

În aceste condiții a vorbit cu primarul de
Fălticeni, Cătălin Coman, și au convenit împreună  că nu se poate echipa noul Spital Municipal
Fălticeni în timp scurt, chiar dacă se dau banii necesari și că în aceste
condiții, pentru punerea în funcțiune a acestui spital ar trebui transferate
echipamente de la SJU Suceava pentru că acesta nu le mai folosește.

„Dacă tot ați transformat SJU Suceava în
spital Covid 19, transferați aparatele medicale la Fălticeni”, a spus Nechifor.

El a arătat că vor putea fi transferate
aparate medicale de la sălile de operații care nu se mai folosesc, dar și alte
aparate medicale precum și parțial  echipament
din laboratorul medical.

Nechifor a spus că la Fălticeni blocul
operator are șase săli de operație care trebuie utilate și se pot transfera de
la Suceava, că din cele două computere tomograf unul poate fi transferat de la
Suceava la Fălticeni și că se se poate disponibiliza din ATI Suceava să fie dus
la Fălticeni.

„În câteva zile se va putea pune în funcțiune
noul spital din Fălticeni dacă se vor face aceste transferuri”, a spus
Nechifor.

El a arătat că nu mai e nevoie de proceduri
pentru că e stare de urgență.

Totodată, deputatul Pro România a spus că până
la urmă se va vedea că SJU Suceava a fost compromis degeaba și că tot se va
ajunge la spitale militare de campanie pentru că numărul persoanelor care vor
fi infectate cu noul coronavirus va ajunge la mii, după cum au avertizat
specialiștii.

„Spitalul Județean din Suceava are 1200 de
paturi. În cât timp îl umpleț? Atunci cred că va trebui să faceți spital
militar de campanie”, a spus Nechifor.

El a mai cerut ca administrarea județului să
fie preluată de MAI sau MApN pentru că președintele CJ Suceava este în izolare,
primarul Sucevei este în autoizolare, 
iar prefectul este prea de puțin timp în funcție pentru a gestiona treburile.

Nechifor a arătat că în ultimele zile județul
a fost predat și a fost condus de secretarul de stat în Ministerul Sănătății,
Nelu Tătaru, care a făcut ordine și a făcut demiteri și numiri.

„Nelu Tătaru e singurul om cu curaj care a
venit la Suceava și a făcut ceva”,a spus Nechifor care a arătat că aceasta însă
a fost numit ministru al Sănătății.

The post Nechifor cere ca la Suceava să se asigure stocuri mărite de medicamente cu care se tratează Covid-19, dar și deschiderea imediată a Spitalului Fălticeni prin transferul de echipamente medicale și de personal de la Suceava appeared first on NewsBucovina.