Nicolae Ciucă, la 25 de ani de la inițierea Parteneriatului Strategic România-SUA: Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea aliată în țară

88

Luni, 11 iulie, se împlinesc 25 de ani de la inițierea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis că este un reper esențial al politicii externe a României, ce a marcat începutul consacrării orientării occidentale a țării și a integrării în structurile europene și euro-atlantice.

Parteneriatul Strategic România-SUA a fost inițiat pe 11 iulie 1997, în timpul vizitei fostului președinte SUA, Bill Clinton, la București.

Părinții și bunicii noștri au trăit cu poveștile și așteptarea sosirii americanilor în România pentru a ne elibera de ocupația ruso-sovietică. Un regim străin României a dominat țara noastră 45 de ani, după al Doilea Război Mondial, și a adus multă suferință și multă alterare a societății românești”, se arată în mesajul premierului.

Nicolae Ciucă a mai precizat că parteneriatul strategic cu SUA a fost un simbol că România nu a fost uitată în primul val al extinderii NATO.

De înțeles cu atât mai mult astăzi când, după Summit-ul NATO de la Madrid, poate nu întâmplător 25 de ani mai târziu, Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea comună aliată în România, alături de Franța, care și-a asumat responsabilitatea de națiune cadru pentru Grupul de luptă din țara noastră, care se va ridica la nivel de brigadă, atunci când va fi necesar”, potrivit sursei citate.

Premierul arată că România și SUA colaborează în mai multe domenii, printre care se numără apărarea, securitatea, cooperarea strategică, cel energetic, comerțul, cel tehnologic, educația sau cooperarea științifică.

Toate acestea reflectă angajamentul comun al țărilor noastre pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic și în celelalte componente care apropie țările noastre și garantează stabilitatea și echilibrele economice în perioade de crize suprapuse și război în vecinătatea frontierelor țării noastre”, a adăugat Ciucă.

Totodată, Nicolae Ciucă a menționat proiectul dezvoltat în cooperare cu SUA, de construire a primei centrale din regiune bazată pe tehnologia reactoarelor modulare mici -SMR.

România va continua să-și consolideze apărarea și reziliența pentru a se afirma ca un aliat solid și de încredere al SUA în regiune, pilon de stabilitate pentru flancul Estic al NATO și UE, precum și un susținător ferm al unității transatlantice și un apărător activ al sistemului internațional bazat pe reguli și valori, care reprezintă garanții ferme pentru soluționarea războiului actual, stabilitatea globală, pacea și prosperitatea la nivel mondial(…)

Guvernul României rămâne convins că relația structurată de Parteneriat Strategic cu Statele Unite și apropierea dintre cetățenii, societățile și statele noastre vor contribui în continuare la crearea condițiilor necesare dezvoltării cooperării bilaterale. Astfel, vom putea beneficia de multiplicarea proiectelor sectoriale și investițiilor reciproce, evoluții rapide în ceea ce privește obținerea independenței energetice reale a României, dezvoltarea sectoarelor de înaltă tehnologie și, nu în ultimul rând, de o postură de descurajare și apărare și mai solidă, care să garanteze în continuare securitatea cetățenilor României”, se mai arată în mesajul premierului.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Nicolae Ciucă, la 25 de ani de la inițierea Parteneriatului Strategic România-SUA: Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea aliată în țară apare prima dată în Main News.

Source: New feed