Nicuşor Dan, despre termoficare: Iarna asta o să fie ceva mai bine decât iarna trecută / Nu va fi majorat preţul pentru cetăţeni

97

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat, joi seară, că preţul gigacaloriei nu va creşte, pentru cetăţeni şi a promis că iarna aceasta va fi „ceva mai bine” decât iarna trecută. Nicuşor Dan a adăugat că s-a reparat şi din avariile la conductele de termoficare, astfel că ”în fiecare lună pierdem mai puţină apă decât luna precedentă din anul trecut”.

Întrebat joi seară, la Digi24, dacă va creşte gigacaloria în Bucureşti, Nicuşor Dan a dat asigurări că populaţia va plăti acelaşi preţ.

„Răspunsul o să îl avem la 1 noiembrie, în ceea ce priveşte preţul total al gigacaloriei. În momentul de faţă, preţul este 860 de lei, primăria plăteşte 510, cetăţenii 350. Nu există nicio intenţie de a majora acest preţ, pentru cetăţeni. În ceea ce priveşte preţul pe care bucureştenii îl vor plăti în această iarnă, el va fi 346 lei cu TVA, aşa cum este acum, orice s-ar întâmpla. Trebuie spus că există o decizie corectă a Guvernului de a plafona, pe parcursul acestei ierni, preţul la furnizarea gazelor pentru populaţie, inclusiv cele care sunt în sistem centralizat. Deci din punctul ăsta de vedere, din noiembrie, până în martie, suntem acoperiţi”, a declarat Nicuşor Dan.

În ceea ce priveşte avariile la reţeaua de termoficare, edilul a spus că în fiecare zi este mai bine.

„Trebuie să privim în perspectivă şi suntem în fiecare zi puţin mai bine decât în ziua precedentă, după ce 15 ani am fost mai rău. Iarna asta o să fie ceva mai bine decât iarna trecută şi asta pentru că am făcut reparaţii, am deschis şantiere, o să avem o centrală în plus care va funcţiona înainte de Crăciun, pentru că Bucureştiul este dezechilibrat, are două mari CET-uri în sud, două în vest şi mai avea două în nord-est care au fost desfiinţate. Punem una provizorie în loc nu aşa de mare cum ar trebui ca să le compensăm pe cele două, dar va ajuta. Reviziile care vizează CET-ruile se fac în cursul verii şi am avut întreruperi de furnizare în cyrsul verii. În cursul iernii, toate CET-ruile din Bucureşti, cele 4 mari şi cele mici sunt programate să funcţioneze continuu şi când nu va fi apă caldă şi căldusă sau când nu va fi suficientă, se va datora unei avarii”, a declarat Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei a adăugat că pierderile de apă de pe reţea sunt mai ăuţine, decât anul trecut.

„Există un indicator care este singur, care arată câtă apă pierzi. Pe această reţea care are 1.000 de km. Cu câtă apă pierzi mai mult, cu atât înseamnă că ai găuri mai multe şi cu atât presiunea care trebuie să ajungă la bucreşteni e mai mică. Şi temperatura implicit. Acest indicator acum câţiva ani era la 24 la sută, în 2020 a fost cea mai rea, cu 27 la sută, noi am reuşit să îl scădem un pic, am ajuns la 36 la sută. Trebuie să ajungem înapoi, cel puţin la 25. Asta necesită timp, dar cel puţin ştim în ce direcţie merg. În fiecare lună pierdem mai puţină apă decât luna precedentă din anul trecut”, a declarat edilul.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articolul Nicuşor Dan, despre termoficare: Iarna asta o să fie ceva mai bine decât iarna trecută / Nu va fi majorat preţul pentru cetăţeni apare prima dată în Main News.

Source: New feed