Alianța arabo-kurdă susținută de Washington în Siria a reușit să alunge vineri gruparea Statul Islamic (SI) din orașul vechi din Raqqa, apropiindu-se de zona cea mai fortificată de jihadiști, a anunțat un purtător de cuvânt al alianței pentru AFP.
bda5c814-3835-4f41-8714-e24b2ce23410
Intrate la 6 iunie în fieful SI, Forțele Democrate Siriene (FDS) i-au alungat pe jihadiști de pe aproape 60% din teritoriul orașului, care se afla sub controlul acestora din 2014.
Bătălia pentru orașul vechi a început în urmă cu două luni.
'Am preluat astăzi controlul asupra întregului oraș vechi (din Raqqa), după lupte împotriva SI', a anunțat Talal Sello, purtător de cuvânt al FDS. 'Suntem în apropiere de perimetrul de securitate al SI în centrul orașului, unde se află principalele cartiere generale' ale organizației extremiste, a precizat el.
Centrul din Raqqa este compus din orașul vechi și cartierul administrativ, unde se află inclusiv fostul sediu al guvernatorului și clădirile unde își aveau sediul serviciile de informații. Acest cartier administrativ este puternic securizat de jihadiști, care s-au baricadat acolo.
Sello nu a putut spune cu precizie când vor prelua FDS controlul asupra întregului oraș Raqqa, afirmând doar că operațiunile se derulează conform 'planului prevăzut'.
Violența luptelor a suscitat temeri cu privire la soarta civililor blocați în oraș, Amnesty International estimând că aceștia sunt prinși în capcana unui 'labirint mortal'.
ONU estimează la circa 25.000 numărul civililor prezenți în oraș, în timp ce alți zeci de mii au fugit, riscând să fie uciși de trăgători ai SI sau de mine.
AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruștei)