O nouă demisie din USR. Cristina Rizea: Am văzut cum interesul de gașcă ajunge să fie mai presus de binele comun

59

Cristina Rizea, intrată în Camera Deputaților pe listele USR, a anunțat luni, 20 iunie, că și-a dat demisia din partid. Deputatul a menționat că se va alătura partidului înființat de Dacian Cioloș și alți foști europarlamentari USR, REPER.

Eu cred că menirea unui politician este de a-și servi poporul care l-a ales, cu demnitate, bună credință și onestitate. Așa văd eu această #politicăaltfel pe care o clamăm în USR de ani de zile”, a scris deputatul, pe Facebook.

Cristina Rizea a menționat că își dorește să rămână fidelă principiilor pentru care a intrat în politică.

Am văzut cum puterea ajunge să te pervertească, am văzut cum interesul de gașcă, de beneficii ajunge să fie pus mai presus de binele comun(…) Aleg să clădesc și nu să dezbin. Aleg să evoluez și nu să mă pierd în orgolii și lupte fără sens. Aleg să las în urmă USR și să construiesc din nou, de la capăt, mai bine și mai temeinic”, a precizat Cristina Rizea, în postarea cu care și-a anunțat intrarea în partidul REPER.

Dacian Cioloș, Ramona Strugariu, Alin Mituță, Dragoș Tudorache și Dragoș Pîslaru au anunțat marți, 31 mai, că vor pleca din USR și că vor înființa un nou partid – „Reînnoim Proiectul European al României” (REPER).

Săptămâna trecută, senatorul Cosmin Poteraș și-a anunțat demisia din USR, iar News.ro relata că alți peste 10 parlamentari ai partidului ar urma să se alăture formațiunii REPER.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articolul O nouă demisie din USR. Cristina Rizea: Am văzut cum interesul de gașcă ajunge să fie mai presus de binele comun apare prima dată în Main News.

Source: New feed