O operă monumentală a sculptorului Alexander Calder, scoasă la licitaţie la Paris

37
O operă monumentală a sculptorului Alexander Calder, înaltă de 3,5 metri şi care a decorat timp de 57 de ani un sat de vacanţă din sudul Franţei, va fi propusă spre vânzare în cadrul unei licitaţii care va avea loc miercuri la Paris, au anunţat luni reprezentanţii casei Artcurial, citaţi de AFP.

Estimată la un preţ cuprins între 2,5 milioane şi 3,5 milioane de euro, această sculptură din oţel, vopsită în negru, a fost creată de artistul american în 1963. Sculptura fixă, denumită stabilă - în opoziţie cu cele mobile, care au reprezentat cele mai cunoscute opere realizate de Alexander Calder -, a fost instalată cinci ani mai târziu la intrarea unei rezidenţe din lanţul Village Vacances Famille (VVF), dedicat turismului social, în La Colle-sur-Loup, un sat aflat în apropiere de Cannes.

În epocă, alte două statui realizate de Alexander Calder au fost instalate în Franţa - una la sediul UNESCO din Paris, cealaltă în faţa unui liceu din Grenoble.

"Este pentru prima dată când o operă stabilă şi monumentală a lui Calder, de această anvergură, este prezentată la o licitaţie în Franţa", a declarat Hugues Sebilleau, directorul departamentului de Artă contemporană din cadrul casei Artcurial, precizând că lucrarea este pusă în vânzare de proprietarul actual al acelui sat de vacanţă, Belambra Clubs.

Până miercuri, când va avea loc licitaţia, opera de artă va rămâne expusă în curtea interioară a sediului general al casei Artcurial, aflat la Paris.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, care este dedicată artei moderne, va fi propusă spre vânzare şi o pictură în ulei realizată de Pierre Soulages, cu un preţ estimativ cuprins în intervalul 800.000 - 1.200.000 de euro. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: www.artcurial.com